357. Manoil Manu, Mare Hatman al Moldovei [cca.1900]
Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
357. Manoil Manu, Mare Hatman al Moldovei [cca.1900]
Bibliografie
MANU, Constantin, "Documente din Secolele al XVI-lea - XIX-lea privitoare la familia Mano", Constantin George Manu, Tipografia Curții Regale, București, 1907
ulei pe pânză, 65x80
Informații documentare
Opera este reprodusă în catalogul "Documente din Secolele al XVI-lea - XIX-lea privitoare la familia Mano", Constantin George Manu, Tipografia Curții Regale, București, 1907, la cat. 16, cu descrierea: "Fiul Logofătului Scarlat Mano și al Ecaterinei Sutzu. (Portret în uleiu dela începutul veacului trecut, în casa Generalului Ioan Mano)"
Note
Pe verso, număr de inventar Muzeul Național de Artă al României, PN GG 2351.
Provenienţă
colecția gen. George Manu (1833 - 1911); colecția Constantin G. Manu (1871-1959); 1948, gestiunea Muzeului Alexandru Saint-Georges; din 1949, colecția Muzeului de Artă al R.P.R., inv. 2351; din 2015, colecția urmașilor lui Constantin G.Manu.
Manoil și Smaranda Manu au avut împreună șase copii, patru fete (Smaranda, Maria, Ecaterina și Eufrosina) și doi băieți, Manoil și Savel. Savel Manu avea să ajungă un important militar și politician, fiind general de brigadă, șef al armatei Moldovei (1864), ministru de război (1864-1866) și deputat.
Tabloul alăturat îl înfățișează pe Manoil Manu în a doua parte vieții, fapt relevat atât de trăsăturile fizionomice, cât și de statutul pe care îl are boierul, având în vedere că ajunge înalt dregător după 1818. Cu toate acestea, portretul nu emană fastul altor chipuri din epocă, pictorul având probabil de a face cu un personaj liniștit și modest. Manu poartă pe cap un ișlic închis la culoare, iar veșmintele sunt simple: anteriul alb, înflorat, încins cu un șal de cașmir cel mai probabil, acoperit de giubeaua cu guler îmblănit și resfrânt. Lipsesc bijuteriile sau însemne decorative, singurele elemente ce marchează un anumit statut/carieră fiind poziția mâinii în dreptul brâului, dar mai ales punctarea, în registrul secund, a volumelor de cărți. Se pot distinge volume din Vechiul Testament, în limba franceză, fapt ce ne oferă indicii asupra unor înclinații către religie și cultura franceză. (I.P.)
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.