39. Natură statică de bucătărie [1956]

1924, Limanu, Constanţa - 1997, Bucureşti

Estimare

EUR 1.000 - 1.800

Adjudecat

EUR 800

Sesiune

Joi, 6 martie 2014 19:00

Imaginea percepută față de o bună parte a artiștilor români postbelici este de cele mai multe ori scindată chiar față de etapele proprii de creație. Nu discutăm neaparat de perioada realismului-socialist, care distorsionează fundamental opera unui corp extins de artiști, mai ales în cazul celor care se școleau încă în anii 1947-1957, ci de etape individuale de creație, care coincid mai mult sau mai puțin exact cu acei primi 15 ani de la instaurarea comunismului. Îi putem aminti aici pe un Ion Alin Gheorghiu, Ion Pacea, Horia Bernea, Nicodim și nu în ultimul rând Ion Bițan. În cazul celui din urmă discuțiile sunt mult mai complexe, mai ales că este singurul dintre cei enumerați, și printre puținii din spațiul românesc ce au creat în acea perioadă și au reușit să dezvolte ulterior limbaje și manifestări artistice non picturale. Până la marea revelația din timpul Bienalei din 1964 și descoperirea artei lui Rauschenberg, Bițan a practicat pictura clasică, de șevalet. Refugiul îl găsea în special la peisaj, regăsindu-se în practica Grupării Andreescu – la începutul anilor ’50. La Muzeul din Topalu regăsim un peisaj din Techirghiol, datat 1957, în care, pe lângă tipologia picturală – care reiese și din uleiul de față – regăsim și conexiunile stilistice ce îl defineau pe artist în epocă. Opera este expusă între un Constantin Crăciun și un Virgil Almășanu, membrii importanți ai grupării menționate mai sus. (I.P.)

Bibliografie

GAROFEANU, Ruxandra, GHERASIM, Paul, HĂULICĂ, Dan, "Artistul și puterea", București, 2012

Dimensiuni

width 66 cm, height 54 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat şi datat lateral dreapta, cu roşu, IB, (19)56

Datare

1956

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Vedere a satului Grimaud

24. Vedere a satului Grimaud [1912]

Nicolae Dărăscu

    Estimare EUR 12.000 - 20.000
    Adjudecat EUR 30.000
Intimitate

9. Intimitate [începutul anilor '20]

Theodor Pallady

    Estimare EUR 6.000 - 9.000
    Adjudecat EUR 5.500
Alegoria toamnei

3. Alegoria toamnei [1936]

Richard Hette

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 2.500