74. Prolog, Răscoala, Epilog
Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
74. Prolog, Răscoala, Epilog
1906, Craiova - 1997, Bucureşti
Estimare:
EUR 70.000 - 120.000
Adjudecat
EUR 50.000
Bibliografie
ŞUŞARĂ, Pavel, “Corneliu Baba”, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2013 VIANU, Tudor, “Baba”, Ed. MEridiane, Bucureşti, 1964 “Corneliu Baba. Însemnări ale unui pictor din Est”, Fundația Culturală Română, București, 1997
Pe când avea doar şase – şapte ani, Corneliu Baba avea deja şevaletul propriu în atelierul tatălui său: “Familia prevestea de pe atunci că voi fi pictor, iar pe tatăl meu, presupusa mea precocitate, îl hotărâse să-mi aplice din vreme o disciplină riguros <> în atelierul său. ” (Corneliu Baba). Pe la finele Primului Război Mondial şi în anii imediat următori, deşi doar un adolescent, în cercurile restrânse (prieteni, familie, cunoştinţe), Corneliu Baba dobândise deja notorietate ca portretist. Tot în aceşti ani, interesului deja cultivat pentru pictură, tânărul îi adaugă încă două pasiuni: pentru muzică şi lectură, care îl vor însoţi toată viaţa şi îl vor defini ca personalitate şi ca artist. Lucrarea “Răscoala”, chintesenţă a picturii de inspiraţie socială, este o oglindă atât a timpului său de creaţie, a preocupărilor artistice ale vremii, cât şi a talentului inegalabil de portretist al lui Corneliu Baba. În vremea confuză ce a urmat morţii lui Stalin, Europa de Est, inclusiv România, trăia epilogul penibilului amestec al politicii demagogice în lumea artei. Se desfăceau averi, se strângeau averi. Uniunea Artiştilor Plastici, ca şi celelalte uniuni de creaţie trebuiau să se conformeze dispoziţiilor, să caute şi să critice public “vinovaţii” care deviau de la linia ideologică confuză a timpului. “M-am gãsit printre ei condamnat mai ales pentru faptul de a nu fi acceptat sã-mi fac autocritica de pictor-formalist. Am fost o vreme etichetat în mod peiorativ de pictor psiholog, la fel cum mi se reproşa că întrebuinţez o paletă renascentistă.”, declara artistul. “Imediat după începutul anului 1952, după a doua reformă monetară care pe mine m-a găsit lucrând în Expoziţia Caragiale la un triptic (6 m x 3) reprezentând Prologul, Revoluţia şi Epilogul lui 1907, a avut loc aşa numita deviere de dreapta în urma căreia au căzut foarte mulţi vinovaţi în multe sectoare.”, continuă maestrul în confesiunile sale. Astfel apare prima referinţă intimă la adresa lucrării “Răscoala”. Grupurile de ţărani sau de muncitori în munca sau odihna lor constituie o temă adeseori reluată în creaţia artistului şi transpusă în mari pânze de compoziţie. “Tema m-a preocupat de mulţi ani. Se întorc? Se duc? Sunt obosiţi sau nu? Păşesc tăcuţi şi grav… Oamenii mei, intenţionez mereu să fie tăcuţi, gravi, fără a fi îndobitociţi de mizerie. Îi vreau demni. Eroi anonimi, personaje admirabile pentru drame sau epopei… Personajul acesta îmi va stăpâni ani de zile imaginaţia. Un vechi model din Iaşi care mi-a pozat timp îndelungat şi din care am creat un <> ce revine în multe din lucrările mele dintre 1938 -1958, un fel de laitmotiv al ţăranului meu. L-am folosit pentru compoziţiile legate de 1907, pentru popasuri, pentru câteva cine... Întinderea spaţiului nu este niciodată limitată pentru mine de un orizont şi va apare în compoziţiile mele de acest fel fără accidente peisagistice”, nota Corneliu Baba în confesiunile sale. Din jurnalul artistului identificăm astfel atât personajul originar, figura recurentă a ţăranului din compoziţiile de gen, care îşi poartă pecetea cu demnitate, un erou anonim care se revoltă împotriva nedreptăţii pentru binele colectiv. Lucrarea se încadrează ca asiduitate în portretistica socială. Personajul nu este cineva anume, cu o identitate precisă, este însăşi fiinţa socială, omul integrat normelor colective, atât în varianta sa individuală, cât şi în cea de grup, de categorie, de clasă chiar. Dacă în majoritatea compoziţiilor cu ţărani, personajul principal este golit de orice viaţă activă şi apare ca o mărturie a unei existenţe suspendate, cuprinsă de resemnare, în tripticul dedicat evenimentului istoric de la 1907, ţăranii sunt dinamici, cuprinşi de revoltă, de forţă psihică. Sunt tensionaţi, încărcaţi şi determinaţi. Totodată lucrarea dezbate şi o temă intens reluată în literatură şi pictură, respectiv legătura ţăranului cu pământul, ţăranul privit ca o anumită fiinţă cu determinare cosmică, creând senzaţia unui act ceremonial, monumental. Baba nu este aici, nici pe departe, un revoltat latent, şi cu atât mai puţin un insurgent, ci o conştiinţă care celebrează, dintr-un enorm impuls creator, unul dintre faptele naturale: solidaritatea omului cu pământul, cu substanţa şi cu freamătul său vital. Departe de a fi o lucrare ocazională, “Răscoala” are o arhitectură bazată pe două registre, a căror schema compoziţională a fost folosită şi cu alte ocazii (“Constituirea gospodăriei colective”- 1950; „Cina”- 1942). Primul plan al lucrării se individualizează faţă de cel secund prin rezoluţia imaginii, prin saturaţia cromatică şi prin individualizarea personajelor. Personajele monumentale şi încremenite, în pofida faptului că, obiectiv, se află în acţiune, sunt private la nivelul mâinilor şi al gesturilor, unde se creează un punct de interes. În planul secund, al mulţimii compacte, imaginea este uşor înceţoşată şi vădit separată de planul primar. În “Prolog”, definite mai mult ca grup decât individual, chipurile şi siluetele au aici doar trăsături convenţionale, atitudini imobile şi un vag aer hieratic. Pe această structură sunt create şi schiţele pentru triptic. Sobră şi impunătoare, construită într-o perspectivă total neconvenţională, această lucrare nu are nimic de-a face cu gestica exterioară, cu declaratismul realismului socialist. Până la urmă, Baba a rezistat presiunii şi, poate, chiar tentaţiei de a coborî prea mult sub incidenţa istoriei, a rezistat cu demnitate şi seninătate. Revolta lui este fundamentală din perspectiva faptului că aceasta este realizată atât din punct de vedere narativ, cât şi din punct de vedere plastic. Iconografic, scena de revoltă nu poate fi decât o scenă de grup. Revolta nu este o acţiune sălbatică. Dublată întotdeauna de durere, de o anumită descompunere lăuntrică, ea capătă simultan înfăţişarea pierderii de sine, a disperării şi a spaimei. O altă asemenea scenă, fără nicio trimitere către social sau către convulsiile istoriei imediate este şi compoziţia “Întoarcerea de la înmormântare” (1948). Între toate lucrările realizate în această perioadă, inclusiv schiţele pregătitoare pentru 1907, există o anumită solidaritate de expresie şi viziune, pictorul realizând schiţa unei stări care trece de orice figuraţie obişnuită. Durerea şi revolta, din perspectivă morală, distorsionează şi alterează orice expresie, iar din perspectivă plastică decupează volume, spaţii, expresii, imprimă tuşei un dinamism alert. În lucrarea de faţă, starea morală, motivaţia epică, revolta, durerea nu depăşeşc însă un anumit statut de provizorat şi nu forţează scara umană. O lume plină de angoase, de durere, în care coşmarul şi hie-raticul se amestecă, traversează istoria şi istoria artei pentru a aduce în prim plan umanitatea. Epilogul este partea tragică a compoziţiei, aducând în prim-plan imaginea sfâşietoare de plângere a celor morţi în luptă, de pierdere a celor dragi, o atmosferă închisă, sugerând răni spirituale, halucinante, un adevărat testament al colectivităţii. Fără ca Baba să îşi propună şi, cu atât mai puţin, să caute această apropiere, între sine şi ideologia artistică oficială, se stabileşte o relaţie strânsă printr-un mecanism psihologic. Într-o epocă în care formulele experimentale erau sancţionate, în care culoarea însăşi putea suporta grava acuză de “formalism”, un pictor cu viziune monumentală şi eroică, narativă chiar asupra fiinţei umane (narativ cât să i se poată asocia anumite scenarii epico - propagandistice ), nu putea fi ignorat sau înfrânat multă vreme. Astfel, arta lui Corneliu Baba a integrat idealul umanist de tip proletar, l-a prelucrat şi a dat “naştere” unei estetici proprii. Antropocentrist prin viziune, umanist şi narativ totodată Corneliu Baba a dobândit titlurile de “artist al poporului”, de membru al multor academii de ştiinţe şi de arte din Europa de Est. Pictura umanistă a lui Baba nu este una statică, cum pare la prima vedere. Personajele sale monumentale, înţelese ca un produs al speciei, conţin intrinsec germenele revoltei, al schimbării, al disoluţiei. Încă din lucrările premergătoare Răscoalei din 1907, Baba anunţa o pictură a dramei colective, mutând accentul de pe individ pe relaţia dintre indivizi şi pe grupul compact. Fără să “povestească”, fără vreo fabulaţie, compoziţiile de grup ale lui Corneliu Baba posedă o extraordinară elocvenţă, o putere a evocării omului în situaţia lui de clasă. Corneliu Baba este, prin toate aspectele artei lui, un pictor al omului. Dimensiunea umană este pretutindeni prezentă în arta lui. Această prezență ne vorbește cel mai puternic acolo unde artistul și-a propus anume studiul caracterelor omenești, așa cum reies acestea din expresia figurilor, din atitudinile corpului, elocința mâinilor etc. Așadar, prezența omului este nelipsită din arta lui Corneliu Baba. Omul este, pentru maestru, înainte de toate, o ființă fizică, un complex organic. “Poate faptul că aventura picturii mele avea șansa de a fi lăsată să se desfășoare în voie și, în plus, prin caracterul ei terestru, poate temperamentul meu înclinat spre latura dramatică a existenței, m-au făcut să nu mă văd altundeva decât în binecuvântata singurătate a atelierului de acasă, din Estul în care m-am născut. Estul încărcat de atâtea drame sociale pe care pictura mea avea să le <>. Ceea ce îmi lipsise era contactul și confruntarea cu pictura vremii în care trăiam. Vremea a trecut nemilos, însă sfinții picturii mele fără vârstă au rămas aceiași”, scria Corneliu Baba. Astfel, personajele sale, țăranii din Răscoala ajung să fie proiectați în atemporalitate, în eternitate.
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.
SESIUNE
