64. Amor imposibil

1884, Budapesta - 1966, Paris

Estimare

EUR 1.200 - 2.000

Sesiune

Joi, 27 ianuarie 2011 00:00

După absolvirea ciclului secundar de studii la Academia de Belle-Arte din Budapesta în 1903, Reth întreprinde o călătorie în Italia ce va intermedia stabilirea definitivă în Franţa. În 1905 artistul ajunge la Paris şi se va stabili în vestitul cartier al artiştilor, Montparnasse. Până la descoperirea artei avangardei, şi în special a cubismului, Reth va continua să aprofundeze studiul, participând la lecţiile de desen ale lui Jacques Emile Blanche sau va călătorii la Florenţa, unde va asista la cursurile Academiei de Artă (1906). Ultimii ani ai deceniului întâi al secolului trecut vor reprezenta momentele în care Alfred Reth depăşeşte influenţa cezanniană şi intră în contact cu cubismul, care va reprezenta primul pas spre o carieră exclusiv axată pe noua artă. Mişcarea cubistă pariziană de până la primul război mondial îl va include pe Reth, care va deveni un personaj cheie al acestei perioade fecunde a istoriei artei avangardiste. Una dintre primele manifestări la care ia parte are loc la Budapesta, în 1912, când expune alături de Kandinsky, Léger, Delaunay sau Metzinger. Un an mai târziu îi este organizată o expoziţie personală la Berlin, colaborarea cu Der Sturm fiind esenţială pentru parcursul artistului. Cariera îi este întreruptă de primul război mondial, când, dorind să se înroleze în armata franceză este arestat datorită cetăţeniei maghiare. Este trimis la Saint-Malo, unde este supus unui arest la domiciliu până la sfârşitul războiului. Perioada interbelică reprezintă etapa de aprofundare în arta acestuia, artistul depăşind cubismul spre a ajunge la abstractizare. Are o serie impresionantă de expoziţii atât personale cât şi de grup, în special dedicate perioadei cubiste, ultima având loc la Chicago, chiar în anul dispariţiei sale.

Dimensiuni

width 47 cm, height 61 cm

Descriere

creion pe hârtie, semnat stânga jos, cu negru, A. Reth

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Cheiul Dâmboviței

34. Cheiul Dâmboviței

Radu Boureanu

    Estimare EUR 450 - 750
    Adjudecat EUR 500
Odaliscă

5. Odaliscă

Gheorghe Petraşcu

    Estimare EUR 600 - 900
    Adjudecat EUR 850
Școlerii

12. Școlerii

Aurel Jiquidi

    Estimare EUR 1.000 - 2.000
    Adjudecat EUR 2.800
Nud în picioare

51. Nud în picioare

    Estimare EUR 200 - 300
    Adjudecat EUR 175