66. Album pentru fotografii, cu monograma baronului Janos Bohuș (1803-1899), pictat cu motive florale în stil Art-Nouveau, cca 1900

Estimare

EUR 400 - 750

Adjudecat

EUR 550

Sesiune

Mie, 11 aprilie 2012 00:00

Splendid album pentru fotografii, care a aparţinut familiei aristocratice transilvănene Bohuş (Janos Bohuș ,1803-1899 și Antonia Bohuș), legat în piele, cu încheietoare elaborată, metalică şi ornament metalic Art-Nouveau, cu cartuş cu monogramă “J.B”. În interior regăsim 15 file din carton gros pictat cu motive florale, cu 99 de lăcaşuri pentru fotografii de mărimi diferite, dispuse câte una sau mai multe pe o pagină. La poalele dealului Şiriei, sub vii, se află castelul Bohuş. Acesta adăposteşte Muzeul şi casa memorială a scriitorului Ioan Slavici, născut la Şiria, dar şi a compozitorului Emil Monţia, care chiar dacă s-a născut la Şicula, cea mai mare parte a vieţii sale a trăit-o la Şiria. Clădirea este un castel construit în stil baroc târziu în 1838, care a aparţinut familiei nobiliare Bohus. În această clădire a fost sem­nată, în august 1849, capitu­larea armatei revoluţionare ma­ghia­re în faţa armatelor imperiale austriece şi ruseşti. În apropiere se află monumentul Antoniei Bohuş, care a devenit cunoscută datorită susţinerii revoluţiona­rilor închişi după anul 1849, printre care se afla şi bănăţea­nul Eftimie Murgu.

Dimensiuni

depth 30 cm, width 24 cm

Descriere

carton, imprimat, pictat manual; piele; metal, turnat, cizelat,

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare