32. Rouă [1998]

1932, Călinești, Argeș - 2002, București

Estimare

EUR 2.500 - 3.500

Adjudecat

EUR 2.500

Sesiune

Joi, 25 mai 2023 19:00

Gheorghe Iliescu Călinești a fost inițiat în tainele sculpturii de către tatăl său, care cioplea în lemn catapetesme de biserici. Și-a desăvârșit formarea profesională în cadrul Academiei de Arte Frumoase, sub atenta îndrumare a maestrului Corneliu Medrea. Prima sa expoziție personală, organizată în anul 1966 la Sala Dalles, a fost și cea care l-a consacrat. Uniunea Artiștilor Plastici i-a răsplătit atunci eforturile creatoare cu marele premiu. Iliescu Călinești a participat la numeroase manifestări expoziționale internaționale, dintre care amintim: Bienala de la Veneția, Bienala Tineretului de la Paris sau Bienala de la Budapesta. În opera sa regăsim puncte comune cu opera sculptorului George Apostu. Iliescu Călinești se inspiră, asemenea colegului său, din creația lui Constantin Brâncuși, însă e departe de a deveni imitativ. Manifestă o predilecție către motivele mitologice și cele de factură foclorică și preferă să lucreze în lemn sau în piatră. Gheorghe Iliescu Călinești s-a remarcat în postura de sculptor avangardist, care a practicat un abstracționism de factură geometrică. Sculptura sa este viguroasă, cioplită pe suprafețe mari, iar ideile imortalizate și încifrate de artist ocupă planul principal în organizarea creației, în detrimentul formei.

Bibliografie

BARBOSA, Octavian, ”Dicționarul Artiștilor Români Contemporani”; Editura Meridiane, București, 1976. ”Dicționarul Sculptorilor din România. Secolele XIX-XX”, vol. II, lit. H-Z, Editura Academiei Române, București, 2012.

Dimensiuni

depth 13 cm, width 14 cm, height 50 cm

Descriere

marmură, semnat, datat și intitulat la bază, cu marker negru, "GIC, Rouă, 1998"

Datare

1998

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Marele dans

179. Marele dans [1956]

Magdalena Rădulescu

    Estimare EUR 1.200 - 1.800
    Adjudecat EUR 1.200
Epură după Sfântul Gheorghe

141. Epură după Sfântul Gheorghe [2023]

Irlo

    Estimare EUR 2.000 - 3.000
    Adjudecat EUR 1.800
Dealuri

58. Dealuri [1966]

Horia Bernea

    Preț de vânzare EUR 3.256
Teoria cercului

109. Teoria cercului [2012]

Francisc Chiuariu

    Estimare EUR 4.000 - 6.000
    Adjudecat EUR 4.000