34. Fața Pământului I [2006]

1974, Ghetlova, Orhei, Republica Moldova

Estimare

EUR 3.500 - 5.500

Adjudecat

EUR 5.000

Sesiune

Joi, 10 iulie 2025 18:00

Contactul nemărginit cu arta se produce în copilăria timpurie, mai exact în perioada grădiniței, atunci când Roman Tolici, într-un veritabil acces de inspirație, adaugă unei teme aparent banale un artificiu ingenios. Schițând conturul unei case, copilul Tolici hotărăște să alăture, în planșa sa, detaliile unor țurțuri, așa cum le observă el în realitatea imediată. În această rememorare a artistului descifrăm, pentru prima oară, viitoarele preocupări pentru redarea fotografică a elementelor cotidiene. Roman Tolici s-a consacrat de-a lungul timpului drept un exponent remarcabil al realismului fotografic, prin care surprinde cu măiestrie poezia și suprarealismul existenței cotidiene. Își găsește sursele de inspirație în lucrurile simple și nu iese niciodată din casă fără aparatul de fotografiat. Procesul său de lucru include, așadar, documentări fotografice, care vor fi transformate ulterior în lucrări-reportaje sau în veritabile fresce reflexive ale spațiului real. În lucrarea de față, însă, avem de-a face cu aspectul figurativ-abstractizat al operei sale.

Bibliografie

VAKULOVSKI, Mihail, Interviu cu Roman Tolici, în ”Observator Cultural”, 28.07.2010.

Dimensiuni

width 130 cm, height 100 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat, datat și intitulat pe verso, cu negru, "Roman Tolici, Fața Pământului 1, 2006"

Datare

2006

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Țarină

161. Țarină [2008]

Paul Gherasim

    Estimare EUR 600 - 900
    Adjudecat EUR 900
Vanitas

20. Vanitas

Mircea Suciu

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 1.500
Tauri

182. Tauri

Marcel Chirnoagă

    Estimare EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 400
Happy Hour

126. Happy Hour [2025]

Andreea Moise

    Estimare EUR 250 - 450
    Adjudecat EUR 600