1. Omul cu lingura [1976]

Arta lui Baba reflectă fidel condițiile sociale ale vremii în care a fost concepută. Încă de la finalul anilor ‘60, Baba decide să se separe de complet de aparatul cultural din România și începe să-și reevalueze identitatea artistică. În jurnalul său, mărturisește că ”ideea că tot ce făceam s-ar putea să fie înțeles într-o zi drept o reușită a celor care dețineau controlul politic asupra noastră, m-a obligat să mă retrag cât de departe am putut, într-un soi de exil intern…” Astfel, Baba oferă lumină asupra propriei arte ca expresie a spaţiului geopolitic est-european şi a condiţiei tragice a omului, contribuind substanţial la bogăţia limbajului artistic şi spiritual al contemporanilor săi, printr-o operă puternic personală. Un portretist avid, o importantă etapă a picturii lui Baba se concentrează pe observarea și realizarea oamenilor. Acest lucru rămâne valabil și în perioada dintre anii ‘60 și ‘70, cu mențiunea că artistul abandonează convențiile portretisticii în favoarea unei arte care se apropie mai degrabă de monștrii și coșmarurile lui Goya. La acestea se adaugă alte valențe care susțin afilierea la pictura occidentală, răspunzând cu o creaţie unică influenţei exercitate de El Greco şi Rembrandt. Temele și motivele definitorii care aduc ritm creației sale târzii, din perioada anilor ‘60, sunt reluate aproape obsesiv și determină ciclurile consacrate născute în acea perioadă: Spaima, Regele Nebun, Arlechinii. Personajele reflectă condițiile represive reale și capătă valențe ale suferinței și terorii generate de o dictatură aspră. Pentru Baba, repetarea acelorași imagini, sau a unora similare, relevă îndârjirea artistului de a crea un portret anonim, care nu aparține unei persoane anume, ci surprinde chinul etern al destinului uman. Pentru el, portretele trebuie sa te facă să tresari, sa te urmărească o vreme îndelungată, fără a putea să le uiţi. În ultima etapă a portretelor anonime, predomină imagini care sunt mai degrabă principii morale decât personaje, reprezentate printr-o subtilă metonimie ce se regăseşte atât în portretele de arlechini, cât şi în cele de țărani, asemenea "Omului cu lingura" din prezenta lucrare. O mențiune cu privire la subiectul operei de față apare în jurnalul lui Corneliu Baba în data de 17 ianuarie 1972, atunci când artistul mărturisește că una dintre cele trei lucrări pe care le pregătea pentru o expoziție, ”Scena de gen”, a fost preschimbată în ”Omul cu lingura”. Artistul reia și acest subiect de-a lungul anilor: o altă variantă a operei se află în colecția Muzeului de Artă din Timișoara, iar numeroase interpretări și schițe au circulat de-a lungul timpului în piața de artă. În cazul lucrării noastre, reprezentările sunt elementare, în tuşe largi şi fără prea multe detalii fizionomice, ce trimit însă spre un expresionism iconografic, existențial, regăsit în dramaticul ciclu “Regele nebun”, care încheie seria portretelor în spiritul unui patetism tragic. (L.M.)

Bibliografie

"Corneliu Baba", ediţie îngrijită de Maria Muscalu Albani, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997 "Corneliu Baba", Editura Institutului Cultural Român, 2008 ȘUȘARĂ, Pavel, "Corneliu Baba", Ed. Parkstone, Londra, 2001

Dimensiuni

width 27 cm, height 33 cm

Descriere

acuarelă, accente de tempera, creioane cerate și cărbune pe hârtie, semnat și datat dreapta jos, cu oranj, "Baba, 1(9)76"

Datare

1976

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.