53. Pleci sau rămâi?

1966, Sibiu

Preț de vânzare

EUR 6.030

Sesiune

Joi, 7 iulie 2022 19:00

Francisc Chiuariu aparține generației de artiști bucureșteni formați în anii ’90, sub îndrumarea artistului și profesorului Florin Ciubotaru. În 2012 a avut, simultan, trei evenimente solo, la Galeria AnnArt, Palatele Brâncovenești Mogoșoaia și Muzeul Național de Artă Contemporană București. În 2011 participă la Bienala de la Moscova, într-un proiect itinerat ulterior la Tel Aviv și Paris, apoi la expoziția Post Umanism la V-Art Gallery, Moscova, urmând ca în 2012 să figureze în Bienala de la Liverpool și în expoziția colectivă The Essences of Reality de la galeria Várfok din Budapesta. Personajul unic al seriei "Pleci sau rămâi?", este o siluetă feminină, reluată obsesiv în fiecare lucrare și transpusă în diverse cadre urbane. Matricea acestei figuri feminine s-a articulat în discursul plastic al lui Francisc încă din seria "Teoria cercului". Această lucrare, aflată la tranziția, granița dintre cele două serii, se focalizează pe surprinderea și reprezentarea detaliată, secvențială, a fascinantului joc al unei fetițe cu cercul ei. Subtil, personajului îi sunt proiectate aripi de înger, sugerând speranța și inocența vârstei.

Dimensiuni

width 140 cm, height 120 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat pe verso, cu negru, "Chi, 2021"

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Natură statică de atelier

128. Natură statică de atelier [1987]

Vasile Parizescu

    Estimare EUR 2.000 - 3.000
    Adjudecat EUR 2.000
Negustori

135. Negustori

Ovidiu Oprea

    Preț de vânzare EUR 1.206
Clopot

108. Clopot [1989]

Mihai Sârbulescu

    Estimare EUR 1.800 - 2.500
    Adjudecat post-licitație EUR 1.800
Two of Us

109. Two of Us [2021]

Elleny Gherghe

    Estimare EUR 600 - 900
    Adjudecat EUR 600