Roxana Scripcaru
Șef Birou Evaluare Artă Românească Postmodernă & Contemporană
111. Untitled [2007]
Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
111. Untitled [2007]
1977, Baia Mare
Estimare:
EUR 25.000 - 45.000
Adjudecat
EUR 40.000
Bibliografie
”Interview: Adrian Ghenie”, Gnyp Art Advisory. Magda Radu, interviu cu Adrian Ghenie, Flash Art. ”Adrian Ghenie in conversation with Klaus Speidel”, Hatje Cantz.
ulei pe pânză, 23.5 x 42 cm, semnat și datat pe verso, cu negru, ”Ghenie, 2007”
Dihotomia convențional-neconvențional, fragmentarea și reorganizarea subiectului în funcție de modul în care pictorul aplică vopseaua vor începe, îndeosebi după anii 2000, să devină o marcă stilistică distinctă în creația lui Adrian Ghenie. Hazardul și deciziile arbitrare, tensiunea formatoare dar și abordarea antagonică, pe alocuri, vor surveni în urma unui declic novator. Anul 2007 ne introduce în perioada monocromă a artistului, o perioadă în care experimentele tehnice câștigau vizibil teren în detrimentul celor cromatice. Întreg procesul de creație va deveni unul provocator, Ghenie utilizând adesea obiecte așa-zis ”neconvenționale”: de la pensule destinate zugravilor, la prosoape ori alte asemenea piese rudimentare, ușor de procurat. Recurge de cele mai multe ori la utilizarea unor tertipuri menite să potențeze înțelesul semnelor sale plastice, iar uneori împrumută chiar principii suprarealiste. Între orânduirea premeditată și desfășurarea liberă a planurilor, artistul își acordă răgaz să ”se joace” cu figura umană și prezintă un interes vădit pentru deconstrucție. Personajele sale vor fi adesea înconjurate de un spațiu plastic desfășurat în tușe largi, care comprimă compozițional prim-planul și îi intensifică valoarea stilistică. Printre sursele inspirației sale se remarcă, pe de o parte, mari maeștrii ai picturii, precum Rembrandt, Titian, Pissaro sau Renoir. Însă Ghenie invocă, de asemenea, existența unor asemănări cu Egon Schiele. Ambii își vor concentra atenția asupra propriului chip ca pretext pentru a explora misterul și provocările pe care le ridică reprezentarea grafică a trupului. De multe ori, artistul afirmă că se inspiră din propria sa persoană (nu mai caută un model altundeva), ci va fi el însuși sursa primordială pentru figura umană, chiar dacă rezultatul final nu prezintă similitudini absolute personalității sale. Intervine așadar motivul recurent al siluetei umane, întoarcerea și reîntoarcerea asupra acesteia și totodată interesul pentru a deforma, distorsiona și transforma personajul. Pe de altă parte, perspectiva cinematică (introdusă în genere prin lumini și textură) pe care o demonstrează multe dintre operele sale vădesc pasiunea artistului pentru lumea filmului. Remarcăm, așadar, o altă componentă importantă, formatoare, pe care Ghenie o alătură instinctiv operei sale. De la Lynch la Hitchcock, de la tensiune și dramă, geniul cinematic se relevă în proiectarea iluziei, după cum observă artistul. Acesta identifică, de asemenea, emergența artistică în inovațiile tehnice, care se transpun inevitabil și în limbajul său creator. Energia vitală se intensifică cu precădere în timpul execuției efective a lucrării, în vreme ce studiului premergător îi este dedicată o mai largă perioadă de introspecție.
Opera de față, înțeleasă tot în cheia autoportretului, readuce în discuție aspectul filmic al genezei operei, făcând trimiteri evidente la pietre de hotar ale istoriei cinematografiei. Remarcăm aceeași paletă monocromă, corespunzătoare acestui interval; paletă pe care o întâlnim și în lucrări ca ”Shadow of a Daydream”, ”The World is Falling Apart”, ”A Farewell to the Western World”, sau ”The Nightmare”. Idiomul care domină întreaga creație pornește de la deconstrucție. Punctul focal, sugestiv ca limbaj plastic, mizează mai degrabă pe funcția afectivă pe care o transmite privitorului; în timp ce zonele de lumină tind să accentueze starea lăuntrică a personajelor. Opera de față ar putea fi privită și drept o punere în discuție a problematicii identității masculine, reprezentată între preconcepții și realitate și devenind, astfel, un pretext pentru o deconstruire a prejudecăților.
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.
SESIUNE
Întreabă-mă despre acest lot
Roxana Scripcaru
Șef Birou Evaluare Artă Românească Postmodernă & Contemporană
