Bibliografie

REZEANU, Paul, “Pictori puţin cunoscuţi”, Ed. ALMA, Craiova, 2009

ulei pe pânză, 51 x 88 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu brun, Strâmbu, 1904

Ipolit Strâmbu a fost fără îndoială unul dintre cei mai importanți artiști de la cumpăna dintre veacurile XIX-XX, atât în cadrul artei practicate atunci, cât și în ceea ce privește mediul pedagogic. În 1901 intra în rândurile dascălilor Școlii de Belle Arte, avea să fie unul dintre cei mai însemnați profesori de la clasa pictorițelor sau va revigora Colonia de la Baia Mare după 1919. În ceea ce privește pictura, este binecunoscută predilecția acestuia față de creația lui Grigorescu -al cărui ucenic a fost – fiind o bună vreme un continuator al subiectului țărănesc tradus prin idilism. Această ultimă componentă estetică avea să ia capăt în 1907, când discursul plastic era mult prea antagonic cu evenimentele sociale. Însă maniera lui Strâmbu este un cumul de influențe. Una dintre acestea a fost “academismul” german cu care pictorul intră în contact între 1896 - 1901. Maeștrii pe care îi cunoaște pictorul nostru în Germania erau reprezentativi pentru această manieră - Carl Marr la cursurile Academiei Regale, dar și Azbe în cadrul Școlii sale particulare, însă, conform spuselor lui Strâmbu, acesta se va lăsa mai mult coordonat de estetica lui Jusepe de Ribera. Sunt anii în care Strâmbu realizează multe compoziții cu personaje idilice, nuduri și personaje feminine în ipostaze romantice, cu varii tente simboliste, manieră de care se va despărți abia la revenirea în țară (primăvara lui 1901). Subiectele picturii lui Strâmbu vor cunoaște o mutație valorică în special după 1901, când idilismul post-grigorescian era antagonic cu realitățile crude ale societății românești. Astfel țăranul și viziunea romantică sub care era pictat încep să fie înlocuite treptat din imaginarul lui Strâmbu, făcând loc unor compoziții ce răspundeau noului gust instituit de burghezia urbană. Datată 1904, “Zi de duminică” ne prezintă întocmai acea manieră nouă pe care o aborda pictorul nostru în ceea ce privește subiectul ales. Opera se distinge clar de picturile dedicate țăranului care încă abundau în acei ani și, dincolo de alegerea subiectului, chiar și maniera este specială. Scena este încărcată de un narativ simptomatic, iar pânza se coagulează în jurul impresiei generale ce este coordonată de o paletă “aerisită” și de o punere în pagină ce ne introduce în acel micro-univers al micului Paris – lumea cafenelelor. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.