92. Picto-poezie ”Le Facteur”, de Victor Brauner, cca. 1924, piesă extrem de rară, de colecție

Preț de pornire

EUR 2.500

Adjudecat

EUR 4.000

Sesiune

Joi, 26 noiembrie 2020 18:30

Reprezentant

Victor Brauner, expeditorul acestui colet și Ernest Benoit Spirt, destinatarul, poet cunoscut în literatura română sub pseudonimul de Mihail Cosma, iar în cea franceză cu cel de Claude Sernet, alintat de prieteni Nesty, sunt două dintre personajele cele mai active din avangarda românească. Prietenia lor datează de la începutul anilor ˊ20, când se întâlnesc în cercul restrâns al scriitorilor și artiștilor avangardiști, și se cimentează în jurul unor proiecte artistice comune cum ar fi revista 75 H.P. (1924) și Integral (1925), la care poetul activează fiind student în Italia, la Pavia. Amiciția lor va continua și în perioada pariziană când Claude Sernet, ajuns primul la Paris, îi va face cunoștință lui Brauner cu mai tânărul său concitadin, pictorul Jacques Hérold. O bună documentare a acestor relații dintre artiștii veniți din România poate să genereze o dimensiune nouă în cercetarea mișcării Avangardiste românești dar și a celei franceze. Pachetul trimis de Victor Brauner lui Claude Sernet este o piesă inedită care, foarte probabil, datează din perioada lor românească și pe care o putem considera emblematică din mai multe considerente. Textul scris atestă relația lor de caldă prietenie, artistul neezitând să își încheie scurta misivă cu: „Te iubesc, dragul meu”. Totodată, aflăm din scrisoarea/pachet că acesta conținea o lucrare, făcută, cadou, pe care Sernet trebuia să o înrămeze. Și poate nu în ultimul rând, acest ambalaj dintr-o hârtie groasă, scris și desenat, devine din perspectivă contemporană o piesă iconică: pe de o parte datorită relației dintre textul compus în diverse grafii și desenul în duct cursiv, specific lui Brauner în acea perioadă, precum și prin relația emoțională pe care o induce, prin contextualizare. Privită din perspectivă temporal, lucrarea este deosebit de actuală. Ea pare a fi parte a unui proiect de dată recentă, căruia îi lipsește doar o fundamentare teoretică de natură curatorială. Bibliografie: Victor Brauner, écrits et correspondances 1938-1948, textes choisis, réunis et établis par Camille Morando et Sylvie Patry, Editura Centre Pompidou, Paris, 2005. Mihaela Petrov, Victor Brauner cuvântul scris și opera plastică, Editura Humanitas, București, 2012; Michel Gourdet, Claude Sernet, Editura Oxus, Paris, 2005. Textul scris pe pachet: "Dragul meu Claude, te rog să bagi de seamă când le desfaci. Vezi că în felul acesta le poți chiar vedea bine eventual înrămează-l. Te iubesc, dragul meu, Victor Aici atenție când le deschizi, bagă de seamă, Te sărută Victor"

Dimensiuni

depth 8.5 cm, width 10 cm, height 12 cm

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare