43. Natură statică cu fructe

Traseul inedit pe care l-a urmat Corneliu Michăilescu ne prezintă unul dintre cei mai conștiincioși pictori ce s-au manifestat pe scena artistică românească în perioada interbelică. Mânat de alte idealuri decât a colegilor de breazlă, imediat după finalizarea cursurilor la Școala de Belle Arte din București(1912), Michăilescu nu va lua drumul marilor capitale artistice(Munchen, Paris), ci, atras de maeștri renascentiști, va pleca la Florența. Această primă perioadă de creație, o etapă eclectică, în care artistul experimentează cu pictura în aer liber, cu expresionismul, dar mai ales cu fovismul va fi definită de cele două stagii de pregătire în Italia, finalizate în 1921, când se întoarce în țară. Încă de la prima manifestare expozițională din țară, în aprilie 1922, Michăilescu se va detașa de tipologiile bine cunoscute ale mișcărilor academice, anunțând manifestările cubiste de mai târziu ale lui Marcel Iancu sau M.H.Maxy. Limbajul sintetic pe care îl aborda pictorul încă din 1922 va fi cel care îi va caracteriza estetica pâna la momentul accesării unor subtraturi suprarealiste, relevante anilor ’30. Particularitatea cubismului accesat de Michăilescu s-a conturat în capacitatea acestuia de a refuza o curerire completă a deconstrucției, pe care, chiar dacă a folosit-o, a supus-o unei rigori figurative “tradiționale”. Admirator al desenului clasic, pictorul va echilibra mereu tendința de integralizare a cubismului, evitând acea dizolvare formală. În toate genurile abordate de-a lungul deceniului trei, Michăilescu s-a arătat interesat în special de analizarea și descompunerea lucrului văzut doar la nivelul afectiv al valori intime, păstrând totuși forma inițială. Căutând să explice esența obiectului, uleiurile sale s-au concentrat să păstreze în registrul imediat formal caracteristica naturală, fapt relevat în special prin concesiile cromatice. Față de tiparele cubiste, Michăilescu nu trece culoarea pe un plan inferior și nici nu se limitează la culori neutre. Reminiscențele foviste din primele etape italienești se vor face simțite mai ales în tratarea naturilor statice, unde interogațiile în privința formei sunt supuse unui mediu controlat(atelierul), susceptibil experimentului cromatic. Optica cubistă avea să se accentueze către sfârșitul anilor ’20, cu preponderență în cazul naturilor statice. Chiar dacă abstractizarea nu anunța încă perioada suprarealistă, ea este împinsă la limită în special prin dizolvarea centrului compozițional și al punctelor de perspectivă, tehnică echilibrată prin păstrarea proporțiilor naturale ale obiectelor analizate. Acordul dintre forma și efectul senzorial devenea un principiu de conduită în estetica lui Michăilescu, experimentând cu acordurile cromatice, alăturând tonurile opuse, cald-rece, într-o pictură împăstată, viguroasă. În cazul naturii statice de față, principiile menționate mai sus par să fie cele ce orânuiesc componentele plastice ale operei. Într-o abordare dezinhibată a unei teme clasice, Michăilescu accentuează efectul constructivist-cubist, prin abordarea conturului acuzat, tipic unor construcții cubiste. Jocul liniilor de marcație, care aici alternează de la diagonala statică la cea curbă, caută să imprime un ritm pronunțat, prin care aparentul spațiu aflat într-un instantaneu de echilibru să fie predispus unui potențial dinamic. Paleta de culori este cea care impresionează dincolo de construcția eficientă a cadrului formal, fiind abordată într-o manieră cezanniană. Alternanța senzorială a tonurilor opuse, folosirea violetului și a oranjului, drept culori primordiale, dar mai ales incertitudinea spațială fac din “Natura statică cu fructe” una dintre cele mai evidente realizări “moderniste” ale lui Michăilescu, relevantă discursului plastic atât de personal. (I.P.)

Bibliografie

OPREA, Petre, “Corneliu Michăilescu”, Ed. Meridiane, București, 1972

Dimensiuni

width 65 cm, custom 49,5

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, în monogramă; semnat stânga sus, cu verde, în monogramă; CM

Informații documentare

Proveniență: colecția Ilie Mirea; colecția Jean Ionescu; din anii ‘90 în colecția S.C., București. Pe verso etichetă de expoziţie “Natură statică” (grafică, pictură), 2-22 iunie, 1994, Muzeul Colecţiilor de Artă. Opera este reprodusă în catalogul “Pictura românească în imagini”, Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Ed. Meridiane, 1970, sub titlul “Natură moartă”.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.