1. Natură statică cu floare albastră

1887, Bucureşti - 1965, Bucureşti

Estimare

EUR 10.000 - 18.000

Adjudecat

EUR 9.000

Sesiune

Joi, 26 ianuarie 2012 00:00

Cunoscut în special pentru viziunea sa cubistă, de care s-a apropiat în jurul anilor 1925-1930, Corneliu Mihăilescu a reţinut atenţia criticilor, cunoscătorilor şi iubitorilor de artă şi prin perioada de început a artei sale, ale cărei opere nu sunt mai puţin reprezentative. Înainte să se despartă definitiv de practica impresionistă şi să adopte principiile cubismului – cunoscut şi ca reacţie antiimpresionistă a artei – Corneliu Mihăilescu se dedică unei picturi romantice, cu culori crude şi contrastante, unde formele şi volumele apar vag conturate, rezonând în acest mod mai mult cu pictura impresionistă. În etapa imediat următoare, apare evidentă preocuparea artistului pentru aspectul decorativ al artei şi transpunerea în pictură a unor tematici ce aparţin, de această dată, basmelor şi legendelor. Acestor picturi („Dansul Salomeei”, „Alegorie”) le corespunde încă rafinamentul culorilor specific impresioniştilor, însă se detaşează de aceştia prin tendinţa de a trasa din ce în ce mai mult contururi, atras fiind de spiritul şi exigenţele tehnice ale cubismului, pe care îl adoptă definitiv către 1930. Oprindu-ne la acestă perioadă iniţială a lui Mihăilescu, aducem în discuţie şi opera prezentă, intitulată „Natură statică cu floare albastră”, o tematică predilectă pentru artist, asupra căreia a revenit de mai multe ori pe parcursul întregii creaţii, oferind noi soluţii interpretative, ce impresionează prin ritmul liniilor drepte, al unghiurilor şi al curbelor, cu o paletă cromatică ce îmbină în mod armonios tonalităţi de gri şi câteva culori calde. (M.N.)

Bibliografie

OPREA, Petre, „Corneliu Mihăilescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972

Dimensiuni

width 48 cm, height 60 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga sus, cu brun, în monogramă, CM

Informații documentare

Proveniență: colecția Ilie Mirea; din anii ‘80 colecția S.C.,București. Opera este reprodusă în catalogul “Pictura românească în imagini”, Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Meridiane, 1970, la pag. 256, sub titlul “Natură moartă”.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Dealuri

117. Dealuri

Horia Bernea

    Estimare EUR 600 - 1.000
    Adjudecat EUR 700
Fuga în Egipt

48. Fuga în Egipt

Arthur Segal

    Estimare EUR 800 - 1.500
    Adjudecat EUR 950
Portretul lui Brunea Fox

50. Portretul lui Brunea Fox

Max Hermann Maxy

    Estimare EUR 6.000 - 12.000
    Adjudecat EUR 15.000