13. Hartă ”Valahia, Serbia, Bulgaria, Romania”, de Willem Janszoon Blaeu, Amsterdam, 1635

Preț de pornire

EUR 200

Adjudecat

EUR 900

Sesiune

Joi, 17 noiembrie 2022 19:00

Reprezentant

Hartă fizică și istorică ce cuprinde Valahia, Serbia, Bulgaria, România si regiunile din sudul Dunării. Titlul este prezentat în stânga sus, în chenar, într-un cartuș ornamentat cu frunze de acant și o panoplie cu arme și steaguri, având în mijloc un scut cu semiluna. Prezintă intervenții policromice în acuarelă. Inscripție stânga jos "Per Geratdum Mercatorem/Guiljelmus Blaeu excudebat". Pagini de atlas, cu mici intervenții de reparație. Pe spate, text în limba latină ce descrie existența Valahiei și Moldovei, menționare a câtorva localități precum și faptul ca poetul Ovidiu a fost exilat la Tomis. Între 1632 și 1654, domnitorul Țării Românești era Matei Basarab, care, la fel ca Vasile Lupu în Moldova, introduce pentru prima oară legile scrise pe teritoriul Valahiei. Cele două culegeri de legi tipărite de Matei Basarab au fost "Pravila de la Govora" din 1640 și "Pravila lui Matei Basarab" din 1652. Reglementarea acestor legi scrise a fost primul pas către modernizarea Țării Românești.

Dimensiuni

width 60 cm, height 50 cm

Descriere

gravură în cupru colorată manual, hârtie vărgată

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare