244. Afiș de promovare a pescuitului sportiv, anii '60

Preț de pornire

EUR 40

Adjudecat

EUR 175

Sesiune

Dum, 19 iulie 2015 20:00

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi începutul divizării lumii postbelice, sportul devine un promotor al politicii şi al valorilor ce au caracterizat Războiul Rece. România, intrată în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice la fel ca şi celelalte state din spatele Cortinei de Fier, a fost aliniată noii tendinţe şi politici externe internaţionale promovate de Kremlin. Educaţia organizată, mai ales cea prin activităţi sportive, era şi un prilej de control a stării de sănătate a populaţiei, cât şi de popularizare a normelor sanitare şi de igienă. Ulterior prin astfel de directive era extins şi controlul social, sportul fiind considerat o modalitate de prevenţie a delincvenţei juvenile. Așa se explică interesul puternic manifestat de statul român pentru promovarea sportului de orice fel, care a dus însă la performanțe notabile. În anii "60, când a fost realizat afișul nostru, România era fruntașă în Europa la disciplina "pescuit staționar", obținând chiar medalia de bronz la Campionatul Mondial de Casting, în 1962.

Dimensiuni

custom 70 x 50 cm

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare