100. Icoană cretano-venețiană împărătească pe lemn, ”Nașterea Domnului”, începutul sec. XVI, piesă rară, de colecție

Preț de pornire

EUR 5.000

Adjudecat

EUR 11.000

Sesiune

Mie, 13 decembrie 2023 19:00

Reprezentant

Este probabil partea centrală a unui triptic. Latura superioară a icoanei este decorată cu un șir de mici arcuri trilobate realizate în relief plat care se sprijină pe părțile laterale pe câte o coloană în torsadă, cu capitel, executată în aceeași tehnică. Pe fondul aurit al icoanei, pe un fundal compus de munți stâncoși stilizați după tipic, se desfășoară scena Nașterii Domnului care respectă în mare măsură tradiția schemei compoziționale, cu excepția scenei centrale în care Maica Domnului este redată în atitudine de adorare a Pruncului prezentat nud în poala sa. Potrivit iconografiei tradiționale, alături se află ieslea, sălașul Pruncului cu boul și asinul, sugerând locul Nașterii lui Iisus, iar în partea opusă este reprezentat șezând Sf. Iosif având o privire gânditoare. Pe latura dreaptă, sus, un înger aduce vestea nașterii Mântuitorului unui păstor, alături fiind un alt păstor care cântă la un corn, în timp ce păzește oile. Pe latura dreaptă este redată scena închinării magilor, ținând daruri în mâini. Cetatea și caii păziți de un slujitor, sugerează drumul magilor veniți de departe sa se închine Mesiei. Cu excepția Fecioarei și a Pruncului, atât schema compozițională, cât și personajele redate sunt pictate în concordanță cu pictura de tradiție bizantină perpetuată de școala cretană. Fecioara Maria, cu Pruncul în poală, este pictată în stilul școlii venețiene de pictură, vizibilă cu precădere la modeleul chipului, la veșmintele purtate; peste rochie nu poarta un maforion ci o pelerină prinsă cu o broșă la piept. Doar decorul aureolei Fecioarei este tributar școlii cretane.

Dimensiuni

width 63 cm, height 81.5 cm

Descriere

tempera și foiță de aur pe lemn

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare