160. Icoană pe lemn, ”Schimbarea la față”, Țara Românească, școală brâncovenească, epoca lui Constantin Brâncoveanu, începutul sec. XVIII, piesă foarte rară, de colecție

Preț de pornire

EUR 1.400

Adjudecat

EUR 2.250

Sesiune

Mie, 11 decembrie 2024 18:00

Schema compozițională este conform Erminiei. Pe un fond ocru-auriu, în partea de sus, și un peisaj muntos stilizat, în partea de jos a icoanei, este redat în centrul compozitiei Iisus Hristos, reprezentat în picioare, în veșminte strălucitoare și înconjurat de o mandorlă. El binecuvântează cu dreapta și cu stânga ține rotulus. Este flancat de Proorocul Ilie și Proorocul Moise (cu Tablele Legii) redați în picioare pe creștetul unor munți stilizați. În partea de jos a compoziției sunt redați cei trei Apostoli care l-au însoțit pe Iisus la muntele Tabor - Petru, Ioan și Iacob, care în momentul Transfigurării Sale, aceștia au fost prăvăliți la pământ. Rama supraînalțată a icoanei este pictată pe margine cu roșu-ocru și auriu. Compoziția este echilibrată, mișcarea armonioasă este marcată de o trăire intensă a momentului. Personajele sunt redate în conformitate cu stilul picturii brâncovenești privind tipologia chipurilor și drapajul veșmintelor. Cromatica dominată de roșu, albastru și ocru care vibrează pe auriul fondului imprimă picturii o notă de fast și bogăție specifică stilului brâncovenesc, practicat pe teritoriul Tării Românești la începutul sec. XVIII. (A.D.)

Dimensiuni

width 25.5 cm, height 38 cm

Descriere

tempera și foiță de aur pe lemn

Informații documentare

Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune "Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei 17, 2), în vreme ce Evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Sărbătoarea datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe sa fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist al III-lea ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare