1PC. Susține „Inimi Sănătoase pentru copii"

Estimare

EUR 190.000 - 0

Adjudecat

EUR 57.185

Sesiune

Vin, 27 decembrie 2024 19:00

Acest lot nu are o expresie materială, ci una simbolică, strict sufletească. Adjudecatarului ori participanților nu li se eliberează în schimbul prețului de adjudecare un obiect de valoare, ci, fiind în fapt o donație ori sponsorizare, un certificat de adjudecare. Documentul este oferit atât participantului care a oferit suma cea mai mare, cât și tuturor celor care au contribuit la atingerea obiectivului caritabil. Regimul de preț este cumulativ, așadar ofertele nu se elimină reciproc ci, raportat la scopul umanitar al licitației, se cumulează, reflectându-se prețul curent cumulat și numărul de participanți.

Descriere

Din 2015, Fundaţia Polisano a sprijinit peste 400 copii cu malformaţii cardiace congenitale să beneficieze de intervenţii chirurgicale care le-au salvat viaţa. Majoritatea operaţiilor au fost realizate cu ajutorul unor echipe medicale înalt calificate, benevole, din Anglia, Germania şi Suedia. Fundația Polisano se implică în sănătatea comunităţii prin proiecte de tratament, prevenţie şi informare, educaţie pentru sănătate, dar şi dotarea spitalelor din România. Un loc important în preocupările fundației îl au copiii cu malformaţii cardiace, pe care îi ajută la diagnostic şi tratament cu sprijinul unor echipe medicale internaționale partenere. Prin acest proiect, echipe din Anglia, Suedia şi Germania vin în România de câteva ori pe an pentru a trata copii cu boli cardiace grave din toată ţara. De la începutul activităţii , Fundația Polisano a ajutat între 30 și 40 de copii pe an să primească intervenţia cardiacă salvatoare, având o rată de succes de 100%.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare