Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
MIHALACHE, Marin, ”Vânătoru”, Ed. Meridiane, București, 1979
ulei pe pânză, 100 x 110 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu alb, Ghg. V., (19)76
În repertoriul peisagistic al lui Vânătoru, Sighișoara a reprezentat constant o sursă de inspirație, orașul medieval cu structurile sale arhitectonice fiind subiectul peisajelor cu perspectivă amplă, de ansamblu ori a celor care redau îngustele străzi flancate de clădiri. Cu un vocabular pictural bazat pe cromatică și stil sculptural de distribuire a materiei, Vânătoru decupează fotografic priveliștea asupra Sighișoarei, pentru a o recompune în acorduri de culori extrem de personale. Tușele suprapuse de culoare sunt cele care contribuie la atmosfera dramatică care cuprinde privitorul. Albul cu care este realizat luciul apei nu este unul nuanțat, ci aplicat peste albastrul caracteristic, căpătând astfel irizații gri. Frecvent, volumele simplificate ale elementelor majore de relief sunt completate de mici accente, cu statut de detaliu. Grupuri de copaci, în structuri antitetice punctează peisajul, chiparoși înalți ori plopi zvelți sunt contrabalansați de pâlcuri roșietice cu coroane rotunde. Verticalitatea este susținută de cerul redat din tușe continue, compacte, ce are mai mereu ”un rol activ, dinamic, fiind pictat într-un albastru viguros” pe care ”dealuri sau munți se profilează în fundal, într-o compoziție închisă”. Vânătoru lucrează cu alternanțe de planuri, construind uneori geometric, așa că de fiecare dată verticalitățile sunt contrabalansate de registre orizontale, dispuse etajat, alcătuite din structuri vegetale sau umane. Grupuri de case se ivesc din vegetația densă, punctate de acoperișurile roșietice. În partea dreaptă, câteva case par să distoneze cu restul, fiind redate în nuanțe de alb. O lungă perioadă de timp, Vânătoru a fost recunoscut ca ”pictor al iernilor bucureștene” când alegea cu predilecție priveliști de pe cheiul Dâmboviței, prilej de a face acorduri cromatice expresive, dar mai ales de a realiza nuanțări ale albului cu ajutorul griului și prin alăturarea de culori tari, care par să împrumute albului irizații proprii. De asemenea, din 1964 expune mai multe peisaje din Cluj, o altă localitate preferată a artistului, care prezentau aceeași paletă bogată de albastruri și griuri, acorduri subtile sau dimpotrivă, violente. Marin Mihalache menționa în monografia sa că pictorul ține seama în compoziția peisajelor sale de remarca lui Matisse și anume că, din momentul identificării tuturor raporturilor de tonuri, ”trebuie să rezulte un acord viu de culori, o armonie asemănătoare celei dintr-o compoziție muzicală.”
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
