Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
MIHALACHE, Marin, ”Vânătoru”, Ed. Meridiane, București, 1979
ulei pe pânză lipită pe carton, 48 x 59 cm, semnat și datat dreapta jos, cu ocru, Ghg. V., (19)75
Informații documentare
Lucrarea provine din colecția Balcica Moșescu - Măciucă
Vânătoru a ales peisajul citadin pentru latura sa extrem de picturală, dar și pentru că se potrivea cu viziunea originală a stilului său, care extrăgea cu discernământ motivul din natură, pentru a-l recompune în viziune proprie pe pânză. Lucrările sale poartă emblema orașelor și zonelor în care a lucrat, nu foarte diverse, ce par a fi fost alese pentru elemente de arhitectură ori construcție deosebite, urmărind o localizare tacită. Cluj, Sighișoara, Reșița, Constanța sunt orașe din care ne parvin peisaje ample, surprinse parcă la crepuscul sau chiar noaptea. ”Artistul renunță la culoarea imitativă, optând pentru culoarea expresivă”, puncta exact Marin Mihalache în monografia sa. Peisajul se desprinde de modelul naturii ca un șablon în care Vânătoru își toarnă culorile. Pictor de biserici o lungă perioadă de timp, se recunoaște în opera sa influența aplicării maselor de culoare în tehnica frescei. De asemenea, norii aplicați pe opacitatea cerului provin din icoanele pe sticlă. Albi ori, la extremă, negri, aceștia sunt uneori motivul redării peisajului ca în cazul lucrării ”Hora norilor”. Nuanțările sunt rezolvate de pictor nu prin amestecarea culorilor, ci prin suprapunerea lor, de fiecare dată direct pe pânză. Masă uniformă de culoare, cerul are, însă, mai mereu, un rol dinamic, de el ”agățându-se” structurile arhitecturale. De altfel, în peisajele sale prezența umană lipsește. Vânătoru a fost interesat de redarea umanului, lucrând portrete, dar nu a inclus în peisajele sale altă urmă a acestuia, decât cea a structurilor create de om-structuri ritmate perspectival de geometrii compoziționale, în alternanțe de planuri orizontale și verticale și care sunt identificabile și în naturile statice, dar vizibile în cazul peisajelor datorită structurilor arhitectonice reproduse. Aspectul medieval al Sighișoarei l-a atras pe Vânătoru prin structurile sale verticale, dar și prin complicatul caroiaj de străzi flancate de arhitecturi închise, delimitând planuri succesive. Deși l-a redat și în perspective ample, a preferat, nu de puține ori, priveliștea încărcată de sugestii cromatice ale unei străzi, deasupra căreia se remarcă arhitectura distinctă și ușor identificabilă a Sighișoarei.
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Dacă alegi "Acceptă toate cookie-urile", ești de acord cu utilizarea cookie-urilor pentru a ne ajuta să îți oferim o experiență mai bună și să analizăm utilizarea site-ului. Dând clic pe "Ajustează preferințele", poți alege ce cookie-uri permiți. Doar cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului nostru și nu pot fi refuzate
Setări cookie-uri
Site-ul nostru stochează patru tipuri de cookie-uri. În orice moment poți alege ce cookie-uri accepți și pe care le refuzi. Poți citi mai multe despre ce sunt cookie-urile și ce tipuri de cookie-uri stocăm în Politica noastră de confidențialitate.
sunt necesare din motive tehnice. Fără ele, acest site nu poate funcționa corect.
sunt necesare pentru funcționalități specifice pe site. Fără ele, unele funcții pot fi dezactivate.
ne permit să analizăm utilizarea site-ului și să îmbunătățim experiența vizitatorilor.
ne permit să personalizăm experiența ta și să îți trimitem conținut și oferte relevante, pe acest site și pe alte site-uri.