83. În bătaia vântului

1873, Serres, Macedonia - 1952, Bucureşti

Estimare

EUR 2.500 - 4.500

Adjudecat

EUR 3.750

Sesiune

Joi, 15 decembrie 2022 19:00

Atât în pictură cât şi în literatura începutului de secol XX, simbolistă şi Art Nouveau, părul lung şi curgător al femeilor, care se dezvoltă într-un organism viu, cu flori parfumate, devine un simbol al creşterii şi al izvorului tinereţii. În pictura lui Kimon Loghi, părul roşcat-oranj al personajului preia culoarea şi mişcarea frunzelor, iar coroana arborelui îl continuă şi amplifică în plan vegetal, amintind de transformarea lui Daphne. Pletele se împletesc cu crengile şi frunzele prin intervenţia vântului, într-un mod firesc, Loghi urmărind păstrarea coordonatelor realismului în imagine. Asocierea femeii cu elementele naturii trimite de asemenea la ipostaza ei de nimfă, temă frecventă în imaginile Art Nouveau . În pictura de factură simbolistă a lui Loghi, femeia are funcţia de a inspira contemplarea, starea de meditaţie, fiind recipientul unei idei către care este purtat privitorul. Acesta se vede pe sine în ipostaza ei şi priveşte cu ochii femeii în lumea din tablou, artistul inducând starea meditativă prin întoarcerea personajului într-un unghi care îi ascunde faţa. Evitarea contactului cu ochii, aici prin acoperirea chipului cu şuviţe de păr, este un dispozitiv folosit de artiştii grupului Les Nabis pentru a proiecta scena în imaginaţia privitorului. Personajul nu provoacă însă doar starea de reflecţie, apariţia ei diafană în natură având totodată calităţi erotice. Corpul său sugerează tinereţe, rochia albă – inocenţă şi senzualitate, inspirând tipul simbolist al femeii-copil, fiinţă ambiguă, care induce în eroare în mod deliberat. În asociere cu copacul din fundal, figura trimite la iconografia Evei, într-un moment ulterior păcatului ce a atras pierderea inocenţei şi decadenţa, înfăţişată în planul naturii prin veştejirea vegetaţiei. Pierderea stării paradiziace a fost însoţită de dobândirea unei noi conştiinţe de sine, exprimate prin gestul aplecării deasupra oglindei lacului şi a regăsirii propriului chip. Motivul reflectării în apă, al preocupării pentru imaginea proprie în oglindă, face parte din tema mai vastă a narcisismului, frecventă în arta din jurul anului 1900. Personajul se apleacă deasupra apei pentru a-şi studia reflexia, amintind de femeile din pictura lui Aman- Jean, Maurice Denis sau Edvard Munch, dar adăugând în plus o notă de dramatism acestei descoperiri de sine, prin adunarea norilor şi acţiunea vântului. Kimon Loghi se depărtează aici, prin introducerea mişcării, de caracterul imaginii simboliste, în care domneşte atmosfera statică, calmă, meditativă. În schimb, pictura „La marginea lacului” surprinde o sinteză de elemente stilistice şi tematice care o situează în zona preocupărilor inovatoare în arta românească de la începutul secolului al XX-lea.

Bibliografie

CONSTANTIN, Paul, „Arta 1900 în România”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972 PAVEL, Amelia, „Idei estetice în Europa şi arta românească la răscruce de veac”, Ed. Dacia, Cluj, 1972 PAVEL, Amelia, „Desenul românesc în prima jumătate a secolului XX”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984 LOSS, Archie K., „The Pre-Raphaelite Woman, the Symbolist “Femme-Enfant,” and the Girl with Long Flowing Hair in the Earlier Work of Joyce”, Journal of Modern Literature, Vol. 3, No. 1 (Feb., 1973), pp. 3-23 MATEESCU, Denia, MATEI, Rodica, DREPTU, Ruxandra, Culorile grădinii în peisajul românesc, Ed. Muzeul Național de Artă, București, 2006 OCTAVIAN, Tudor, ‘’Pictori români uitaţi’’, Ed. NOI media print, Bucureşti, 2003 OPREA, Petre, ’’Artişti participanţi la expoziţiile Societăţii Tinerimea Artistică (1902 – 1947)’’, Ed. Maiko, Bucureşti, 2006 SCHUBERT, Gudrun, „Women and Symbolism: Imagery and Theory”, Oxford Art Journal, Vol. 3, No. 1, Women in Art (Apr., 1980), pp. 29-34 THOMPSON, Jan, „The role of woman in the Iconography of Art Nouveau”, Art Journal, Vol. 31, No. 2 (Winter, 1971-1972), pp. 158-167

Dimensiuni

width 58 cm, height 50 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu ocru, "KIMON LOGHI"

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Case pe marginea râului

34. Case pe marginea râului [1939]

Ion Ţuculescu

    Estimare EUR 12.000 - 18.000
    Adjudecat EUR 11.000
Deltă

79. Deltă [1989]

Viorel Mărginean

    Estimare EUR 800 - 1.500
    Adjudecat EUR 1.000
La cârciumă

59. La cârciumă [1959]

Constantin Piliuţă

    Estimare EUR 400 - 600
    Adjudecat EUR 500