127. Arlechin [1968]

Corneliu Baba a fost de-a lungul vieții sale interesat de chipuri, de oameni care să îi stârnească spiritul creator. “Oamenii mei, intenționez mereu să fie tăcuți, gravi, fără a fi îndobitociți de mizerie. Îi vreau demni.”, avea să spună artistul despre nucleul operelor sale. În anii de trudă artistică, Corneliu Baba și-a perfecționat stilul, reușind să surprindă în interiorul pânzei amalgamul de trăiri umane. Nu a lăsat ca oamenii săi, indiferent dacă erau eroi anonimi sau personaje admirabile, să treacă pe sub pensula sa ca figuri anodine. A fost inspirat de Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză, cuprinzând, astfel, o multitudine de direcții la care se adaugă un traseu cu valențe expresioniste și simboliste ce aveau să îl plaseze într-o comparație directă cu Francisco Goya, de către critici. În perioada anilor ‘70-’80 , artistul relatează în jurnalul său: “Toate sunt încă departe de ceea ce vreau eu. Am impresia că mă zbat într-o închisoare, închisoare a propriilor mele limite, pe care încerc să le înving cu puțin efort, îngrozitor de greu.“, aflat într-o perioadă de stagnare personală, apăsat de insomnie și munca nesfârșită din atelier, toate acestea îl împing pe artist către o “încarcerare spirituală“. Corneliu Baba intră într-o etapă artistică de analiză, prin care-și propune să sintetizeze profunzimea psihologică umană. Perioada aceasta surprinde angoasele pictorului, incertitudinea cu care se confruntă, dar și ambiția de a oferi pânzei o structură plină de voluptate și expresivitate. Lucrarea de față face parte din acest ciclu visceral de meditație. Astfel, apare “prietenul anonim“, așa cum îl denumea Corneliu Baba, pe arlechin. Plin de melancolie, tristețe, Arlechinul reprezintă un tip uman de comedie tristă. Suita Arlechinilor este derivată din portretistica amintită anterior, și surprinde ambiguitatea ființei, întrepătrunderea jocului, sub o mască rigidă, cu dramaticul. Prin intermediul arlechinilor, Corneliu Baba pendulează de la individual la general, surprinzând trecerea de la chip la mască. Din punct de vedere plastic, arlechinul este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru Corneliu Baba. Artistul are mai multe lucrări care să aibă ca punct central arlechinul: “Arlechin cu maimuță“, “Arlechin cu chitară“, “Arlechin“. Artistul folosește, în lucrarea de față, o abordare cromatică specifică perioadei anilor ‘70-’80. Pictorul a lucrat cu o paletă limitată, dar cu care a reușit să accentueze expresivitatea prin culorile alese: negru, brun, ocru, adăugand adâncime alienării personajului. Baba e un pictor academic prin preferința pentru clarobscur. Jocul de lumini, culori și umbre impresionează privitorul, dar alunecările inexacte ale texturii finalizează ansamblul caracteristic artistului. Astfel, lucrarea reprezintă o sinteză a anilor ‘70-’80, perioada în care Corneliu Baba, obsedat de portrete, explorează scindărie umane prin intermediul personajelor sale. Artistul aduce în prim-plan căutările sale nesfârșite despre condiția umană, în tradiția marilor maeștri. (C.M.)

Bibliografie

ȘUȘARĂ, Pavel, “Corneliu Baba. Un pictor din Est?“, Monitorul Oficial, București, 2013 MUSCALU ALBANI, Maria, “Corneliu Baba“, Editura Institutului Cultural Român, București, 2008

Dimensiuni

width 32.5 cm, height 63 cm

Descriere

ulei pe hârtie lipită pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu negru, "Baba, (19)68"; semnat, datat și intitulat pe verso, în pix, "Corneliu Baba, Studiu de arlechin, 1968"

Datare

1968

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.