72. Țărăncuță cu basma albă [1923]

1882, Ianca, Brăila - 1939, Bucureşti

Estimare

EUR 9.000 - 15.000

Adjudecat

EUR 15.000

Sesiune

Mar, 16 decembrie 2025 17:00

După anul 1909, artistul ajunge la Sibiu pentru a vedea locurile de origine ale părinților săi, unde va începe să picteze o parte din rudele sale. Lucrările din această perioadă exprimă fascinația pentru care acesta o simte pentru frumusețea costumelor populare. Atracția lui Sion pentru înțelegerea lumii satului românesc se accentuează între anii 1914-1916. În peisajele anilor 1920 se manifestă pregnant motivul rural, unde în această perioadă, apar lucrări importante, cu influențe sămănătoriste, care vor caracteriza opera acestuia, devenind o temă importantă până la mijlocul anilor 1930. Artistul va reveni frecvent în zona Argeșului, în special în jurul anilor 1920, unde va picta direct în mijlocul naturii. Devine un observator activ și transcrie atât peisajul, cât și figurile umane pe care le surprinde prin văi, la râu sau în gospodării. Specificul național, va constitui în opera sa o evidență care va depăși granițele timpului, impregnându-se în tematica sa atât de variată. Pornind de la realitate, se va avânta în aflarea unor forme noi de exprimare a specificului românesc, precum: „La arat”, „Semănător”, „Păstor cu capre” sau „Pe uliță”, surprinse la Pianul de Jos sau Curtea de Argeș. Perioada cea mai prolifică şi totodată mai valoroasă din opera lui Ion Theodorescu-Sion o reprezintă fără îndoială aceea în care artistul a devenit preocupat de ideile naţionale ale tradiţionalismului. Portretul va fi o preocupare constantă a operei lui Sion, din momentele de căutare de la începutul studiilor, până la sfârşitul activităţii sale, concretizându-se fie în portretele de țărani din zona natală a Pianului de Jos ori de cele ale apropiaților. Este preocupat de lumea satului văzută ca punct de origine, fiind interesat să își găsească rădăcinile ardelenești de pe linie paternă, care au fost primele abordări ale subiectului, în perioada anilor 1909-1912. Principalele surse de inspiraţie le vor constitui legendele populare, baladele, dar mai ales credinţele şi obiceiurile din popor, căutând de fiecare dată sentimentul naţional, imprimând lucrărilor sale un caracter pur românesc. Theodorescu-Sion caută forme noi de expresie a sentimentelor naţionale şi al specificului românesc, încercând o interpretare modernă, motivat mereu de acelaşi sentiment personal de desăvârşire. Lucrarea datată 1923 prezintă o compoziţie cu tematică ţărănească, având în centru figura unei tinere femei îmbrăcate în veșminte tradiționale românești, cu o basma albă aşezată pe cap. Personajul este surprins cu privirea îndreptată uşor către partea stângă, sugerând o clipă de introspecţie. Sprâncenele arcuite, ochii luminoşi şi fruntea parţial acoperită de basma evidenţiază trăsături fine, încărcate de expresivitate. Prin aceste detalii, artistul nu caută doar o redare realistă, ci urmărește surprinderea esenţei femeii de la sat, un ideal de frumuseţe și simplitate, în care se regăsesc demnitatea, forţa interioară și echilibrul sufletesc. Rafinamentul paletei cromatice, armonia tonurilor și lumina difuză care modelează chipul creează un efect vizual subtil, dar profund, transformând această scenă într-o reprezentare emblematică a universului românesc tradiţional, filtrat prin sensibilitatea artistică modernă. În ansamblu, lucrarea se remarcă nu doar prin modelul reprezentat, ci mai ales prin capacitatea ei de a transcende cadrul cotidian şi de a conferi personajului o dimensiune simbolică. Tânăra ţărancă devine astfel o figură arhetipală, întruchipând puritatea, echilibrul și nobleţea discretă a lumii rurale româneşti. (S.S)

Dimensiuni

width 55.5 cm, height 44.5 cm

Descriere

ulei pe placaj, semnat și datat stânga jos, cu negru, ”Ion TheodorescuSion, 1923”

Datare

1923

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Rabin

6. Rabin [1915-1920]

Ludovic Bassarab

    Estimare EUR 700 - 1.000
    Adjudecat EUR 800
Geamie în Dobrogea

23. Geamie în Dobrogea [anii '30]

Constantin Artachino

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 5.000