333. Autoportret [1989]

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Estimare

EUR 12.000 - 18.000

Adjudecat

EUR 14.000

Sesiune

Mie, 17 decembrie 2014 19:30

Opera lui Corneliu Baba este ritmată de numeroase teme şi motive, unele transformate în obsesii şi corelate unor anumite perioade de creaţie. Singura temă care se regăseşte constant de-a lungul întregii vieţi este aceea a propriului chip, generând cea mai complexă şi fascinantă galerie de autoportrete din istoria artei româneşti. Însuşi artistul declara că “autoportretul se impune ca prezenţă obligatorie în atmosfera dramei haotice pe care o traversăm”. Astfel, în viziunea lui Corneliu Baba autoportretul este imaginea esenţializată şi deplină a întregii sale picturi. De-a lungul anilor, de la primul autoportret din 1919 până la ultimele, chipul artistului este, rând pe rând, mirat, serafic, stăpân pe sine şi uşor arogant, orgolios şi viril, obosit şi atins de melancolie. Din această perspectivă, autoportretele lui Corneliu Baba reprezintă o cheie de lectură a întregii opera, respectiv o profundă meditaţie asupra artei şi asupra condiţiei umane. În “Autoportretul” de faţă artistul propune o imagine arhetipală pentru întreaga sa portretistică. Individul, maturul, bărbatul și intelec-tualul rafinat se reunesc în obsesia pictorului de a cuprinde destinul şi manifestarea specifică a unui simbol, a unui reprezentant de specie. În această atmosferă, personajul propus în autoportret sugerează demnitatea convieţuind cu înfrângerea, triumful cu suferinţa, precum şi un întreg spectru de reflexe morale. Nu întâmplător, portretul şi autoportretul ca subdiviziune au constituit o temă constantă în creaţia maestrului. În fizionomie se regăseşte expresia şi viaţa interioară a unei persoane. “Pictez de preferinţă oameni. Sunt realist prin tradiţie, temperament şi convingere. Portretul este un summum. Obligă. Descompus..., compus...Portretele trebuie să te facă să tresari şi să nu le uiţi multă vreme, să te urmărească întruna.” (I.C.)

Bibliografie

Muzeul de Artă Timişoara, ”Palatul Baroc şi Colecţiile sale”, Samuel Tastet Editeur, Timişoara, 2006 ŞUŞARĂ, Pavel, “Corneliu Baba”, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2013

Dimensiuni

height 33 cm, custom 31,5

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu brun, Baba, (19)89

Lot.notes

Semnat, intitulat, datat şi dedicat cu negru, Corneliu Baba, Autoportret, 20 oct(ombrie) 1989, "Domnului şi doamnei Vladimir Găitan această amintire cu multă prietenie".

Datare

1989

Provenienţă

colecţia actorului Vladimir Găitan.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Scenă de toamnă

349. Scenă de toamnă [1976]

Gheorghe Vrăneanţu

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 1.800
Deal înflorit

305. Deal înflorit

Horia Bernea

    Estimare EUR 3.000 - 5.000
    Adjudecat EUR 3.000
Hrană

354. Hrană [1973]

Horia Bernea

    Estimare EUR 2.500 - 3.500
Case din Bucureşti

197. Case din Bucureşti [anii '40]

Theodor Pallady

    Estimare EUR 600 - 900
    Adjudecat EUR 1.200