102. Peisaj din Mangalia

1908, Bacău - 1975, Paris

Estimare

EUR 1.800 - 3.000

Adjudecat

EUR 1.500

Sesiune

Joi, 30 septembrie 2010 00:00

Anul 1943 l-a adus pe Dimitrie Berea înapoi în țară, pentru a candida la postul de curator al Muzeului Aman, iar în același an a deschis o expoziție la Căminul Artei în București însoțită de textele lui Giuseppe Galassi și Antonio Petrucci. Absolvise Academia Regală din Roma și expusese la Veneția și la Roma, cea mai importantă fiind cea de la Palazzo Lancellotto. Trecuse și prin Paris unde luase contact cu nabiștii, făcîndu-se astfel cunoscut în străinătate. Revenirea în țară a fost scurtă, pentru numai doi ani, în 1946 întorcându-se la Paris, moment din care a început o perioadă de expoziții pe cele două continente, Europa și America. În acest interval lucrează la Mangalia, în mijlocul peisajului, sub influența pariziană care îi oferise noi tehnici de lucru. Peisajul nu abundă în cromatica apropiată foviștilor, din peisajele ulterioare, pariziene. Geografia locului, cît și arhitectura precară a caselor, sunt redată în tușe lungi de culoare compactă, variațiile de nuanță fiind realizate prin suprapuneri de culoare. Elementele vegetale însă sunt redate dintr-o succesiune de tușe mici, amintind de tehnica post-impresionistă a diviziunii. Accentele de alb din prim-plan amintesc de prezența luminii, care abia străbate prin cerul înnourat. Lucrarea anunță peisajele de mari dimensiuni din perioada pariziană în care culoarea va exploda, iar tehnica va deveni puternic impresionistă și în care preocuparea pentru lumina, redată cu ajutorul întregului spectru de culori care o formează, se va accentua.

Bibliografie

”Dimitrie Berea, Catalog de expoziție” – M.M.B. si S.C.A.R, 15 noiembrie 2009 ”Berea at De Young Museum”, San Francisco, 1965, L’Abbaye Du Livre, Lausanne, 1965

Dimensiuni

width 50 cm, height 40 cm

Descriere

ulei pe placaj, semnat, localizat și datat, stânga jos, cu negru, Berea, Mangalia, (19)45

Informații documentare

Pe verso etichetă de participare în Expoziția “Necunoscutul Dimitrie Berea“, Muzeul Municipiului București, noiembrie 2009Lucrarea este reprodusă în Mircea Deac, “Lexicon critic și documentar“, Ed. Medro, București, 2008, p. 59

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Uliță de sat argeșean

34. Uliță de sat argeșean

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimare EUR 5.000 - 7.000
    Adjudecat EUR 8.500
Câmp de lavandă

95. Câmp de lavandă

Eugenia Iftodi

    Estimare EUR 250 - 500
    Adjudecat EUR 325
Fata cu umbrelă

83. Fata cu umbrelă

Samuel Mützner

    Estimare EUR 600 - 800
    Adjudecat EUR 2.000
Dealuri la Balcic

59. Dealuri la Balcic

Lucian Grigorescu

    Estimare EUR 4.000 - 5.500
    Adjudecat EUR 4.250