Bibliografie

BACONSKY, Anatol E., “Dumitru Ghiaţă”, Ed. Meridiane, 1966 BENEŞ, V., “D Ghiaţă”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1957 PREUTU, Marina, “Ghiaţă D”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977

ulei pe carton, 28 x 36 cm, semnat stânga jos, cu roșu, Ghiață D.

Informații documentare

Lucrarea provine din colecția Pascu Pereni și este reprodusă în catalogul “Expoziției de pictură, sculptură și grafică a colecționarului Pascu Pereni”, aprilie - mai 1976, Galeriile de Artă Galați, la pag. 3, menționată la cat. 10

“În faţa naturii, când îşi alege motivul pentru un tablou, el nu procedează ca un pictor care compune şi care pune accente pe fragmentul ales şi dezvoltat, ci ca un scriitor care îşi alege un fragment de viaţă pe care îl descrie apoi, neavând prin aceasta pretenţia să arate că viaţa nu a existat înainte de scena descrisă şi că nu mai continuă şi după aceea. În faţa peisajelor lui nu ai sentimentul unei compuneri a naturii, a artificialului, ci te simţi întocmai ca în faţa unui fragment de natură privit ca printr-o fereastră.”1 Criticul V. Beneş pune accent pe dimensiunea realistă a viziunii artistice a lui Ghiaţă şi pe capacitatea ei narativă, operele sale având o forţă epică supusă necesităţii de a respecta adevărul naturii. Universul tematic al artei lui este compus din viaţa ţăranului şi a satului, din dealuri şi munţi, păduri şi câmpuri; partea cea mai semnificativă a sa cel puţin, căci Ghiaţă a abordat şi tema peisajului urban, pe care l-a ilustrat în aspectele sale ce recheamă prezenţa umană. Artistul decupează din natură fragmente lipsite de spectaculos, pe care le transpune pe pânză într-un act sobru, meditativ şi înseşi subiectele sale împrumută o atitudine solemnă, în timp ce se dezvăluie privirii pătrunzătoare a artistului. Natura nu apare în arta lui Ghiaţă într-o formă neatinsă, ci poartă mereu amprenta prezenţei umane, fie sub forma unor case sugerate undeva în depărtare, fie prin acţiunea omului asupra naturii, precum sunt ogoarele cultivate, motiv recurent în peisajele sale. Zonele geometrizate, colorate divers, care îmbracă dealurile, parcelele, apar precum intervenţii estetice ale omului în natura din preajma sa, dar recheamă în acelaşi timp procesul prin care au luat naştere, munca necontenită a ţăranilor. Peisajele devin ilustrări ale raporturilor de interdependenţă dintre om şi natură, care reprezintă, pentru artist, două părţi ale unui întreg. Pictura “Peisaj la Tohan” este un exemplu remarcabil al peisajului auster al lui Ghiaţă, care îşi epurează imaginea de exuberanţe, alegând un fragment din natură unde pământul gol ritmează cu zonele cultivate, iar copacul fără frunze comunică cu pâlcurile de vegetaţie din depărtare. Cerul înnorat, masivitatea reliefului, linia orizontului situată sus, conferă imaginii o opacitate ce aminteşte de smalţurile ceramicii populare olteneşti. Arborele portretizat în această compoziţie este un subiect des abordat de Ghiaţă, care apare ca o obsesie, ca o umbră a propriei lui existenţe. Arborii sunt pentru pictor făpturi identice cu oamenii.2 1 BENEŞ, V., “D Ghiaţă”, p. 10 2 Ibidem, p. 19

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.