15. Balcic

1890, Bucureşti - 1958, Bucureşti

Estimare

EUR 3.500 - 5.500

Sesiune

Joi, 30 septembrie 2010 00:00

Rodica Maniu a studiat în țară împreună cu Nicolae Vermont, ca mai apoi, la Paris, să frecventeze academiile de artă Julian și La Grande Chaumiere. După căsătoria cu Samuel Mutzner, cei doi încep să facă lungi călătorii în Orient, care-i inspiră pictoritei o serie amplă de lucrări. La fel de mult a fost atrasă și de viața de la țară, lăsând în urma ei opere care surprind cu naturaleţe spiritul social și ruralist al unor orientări picturale ale vremii. În 1924 expune la Bienala de la Veneţia, iar mai apoi la Expoziţia Internaţională de la Barcelona în 1929. Este o expozantă fidelă la Saloanele Oficiale, fiind o prezenţă activă şi constantă pe simezele sălilor de expoziţii. Artista a rămas în amintirea contemporanilor ca o mare iubitoare a naturii, definitiv de locuri ca Balcicul, Caliacra, Cavarna şi Dobrogea. Rodica Maniu a facut parte din grupul pictorilor care au descoperit Balcicul imediat după Primul Razboi Mondial. În pictura ei, imaginea mării, a naturii de aici capată o viziune romantică, unde vegetaţia bogată, apa şi soarele creează un spectacol vibrant şi plin de energie. În opera de față, artista ilustrază prin linia ei graţioasă şi fragilă, capabilă de a sugera, cu toată libertatea, o poetica a spaţiului, o dimensiune a unor stări sufleteşti cu puternice accente nostalgice. Putem observa cu uşurinţă jocul subtil al luminii şi felul în care artista face din aceasta elementul esenţial al picturalităţii sale.

Dimensiuni

width 60 cm, height 50 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, R. Maniu

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Natură statică cu bujori și cărți

49. Natură statică cu bujori și cărți

Nicolae Dărăscu

    Estimare EUR 20.000 - 30.000
    Adjudecat EUR 42.000
Detunata

78. Detunata

Janos Gruzda

    Estimare EUR 650 - 1.100
    Adjudecat post-licitație EUR 650
După-amiază de vară

89. După-amiază de vară

Mircea Bochiş

    Estimare EUR 800 - 1.400
    Adjudecat EUR 1.600
Dealuri la Balcic

59. Dealuri la Balcic

Lucian Grigorescu

    Estimare EUR 4.000 - 5.500
    Adjudecat EUR 4.250