Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







37. Maternitate

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

37. Maternitate

1886, Piteşti - 1975, Bucureşti

Estimare:
EUR 5.500 - 8.500
Adjudecat
EUR 12.500

Bibliografie

“Expoziţia Schweitzer-Cumpăna: noiembrie-decembrie 1967”, Bucureşti, Sala Dalles IONESCU, Radu, “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Fundaţia Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 2003 DREPTU, Ruxandra, “Atelierul modelul pictorul”, Muzeul Naţional de Artă al României, 2008 POENARU, Gheorghe, “Schweitzer Cumpăna”, Meridiane, Bucureşti, 1969

ulei pe pânză, 90,5, semnat și datat dreapta jos, cu roșu, R. SCHWEITZER-CUMPĂNA, 1921

”E un sbucium în acest suflet cu totul original, capabil de opere mari, un sbucium onest şi fecund. Nimic din ceea ce face nu e ca la alţii, dar nu pentru că o voeşte, ci pentru că e o necesitate absolută a sufletului său (...). De la acest pictor putem aştepta o nouă formulă a realităţilor pământului nostru.” Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Schweitzer-Cumpăna în 1921 – acelaşi an în care a fost realizată pictura “Maternitate” – când îl remarcase ca fiind o revelaţie pentru mediul artistic românesc, un pictor tânăr ce avea să diversifice, printr-o operă de valoare, viziunea asupra realităţii româneşti. Entuziasmul cu care primea apariţia unei perspective originale venea pe fondul vastei producţii a epigonismului grigorescian, o pictură ce îşi avea izvorul în lirismul agreabil al unui capitol al creaţiei lui Grigorescu. Semnificativă din punct de vedere al prezenţei în arta interbelică, aceasta marca o direcţie în pictură, susţinută de gustul amatorilor ocazionali, în căutarea unui ornament facil pentru decorarea unui interior cu intenţie de reprezentativitate. Recursul la acest izvor, indicat de Amelia Pavel, în studiul său asupra picturii româneşti interbelice, a fost simultan cu apelul la tradiţia artistică populară, pe linie folclorică sau religios-bizantină, în direcţia găsirii şi exprimării specificului naţional în artă. Această orientare tradiţionalistă a fost îmbrăţişată şi de Schweitzer-Cumpăna, în a cărui concepţie artistică se conjugau influenţele curentelor noi din arta europeană. Studiile pe care le-a urmat la Academia Regală de Arte Frumoase din Berlin şi-au spus mai puţin cuvântul asupra creaţiei sale, însă mediul artistic al oraşului, muzeele şi expoziţiile de artă contemporană, prin care a luat contact cu experimentele artei moderne, l-au influenţat hotărâtor. Pictura germană a începutului de secol al XX-lea asimilase impresionismul într-un mod specific, căutând efecte­­­le luminii fără a renunţa în totalitate la clarobscurul de descendenţă neoclasică. Astfel, Al. Busuioceanu se referea la “impresionismul münchenez”, cu contrastele, umbrele şi “efectele (lui) excesive”, pe care Schweitzer-Cumpăna îl dobândise şi care se manifesta în lucrările lui de început. Atmosfera gravă a picturii “Maternitate” este subliniată de folosirea unei chei joase de iluminare, în care predomină tonurile întunecate şi umbrele puternice şi apar zone restrânse puternic luminate. În încăperea sugerată prin absenţa luminii, o femeie şi pruncul său sunt redaţi într-un moment de duioasă apropiere, însă pacea nu pare a se răsfrânge şi în jurul lor. Cu o privire atentă asupra realităţilor vieţii, Schweitzer-Cumpăna nu evită să înfăţişeze aspectele dure ale existenţei satului românesc, într-o perioadă în care situaţia ţărănimii era critică, iar o mare parte din artă ignora problemele, prezentând viaţa oamenilor într-o aură idilică de suficienţă. Vicisitudinile sunt simbolizate aici prin izolarea figurilor într-un spaţiu umil, care poate fi asociat cu o casă doar prin vasul alăturat, unde soarele răzbate să evidenţieze calităţile morale ale omului simplu. Un portret al femeii de la ţară învestite cu caracter eroic – personaj neindividualizat, emblematic pentru o întreagă clasă socială - “Maternitate” este o imagine pătrunzătoare din galeria de portrete de ţărani a pictorului. Mai mult decât particularităţile tehnicii sale picturale, a tuşelor vibrante încărcate de pastă, gestul rapid şi cromatica exaltată, opera lui Schweitzer-Cumpăna se face remarcată prin concepţia profund umanistă care se află la originea sa.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Joi, 30 septembrie 2010 00:00

Alte loturi asemănătoare

Copil cu părul bălai

31. Copil cu părul bălai

Aurel Băeşu

Aurel Băeşu

    Estimare: EUR 3.000 - 4.000
    Adjudecat EUR 3.250
Citadină

61. Citadină

Stelian Panţu

Stelian Panţu

    Estimare: EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 250
Nisa

67. Nisa

    Estimare: EUR 400 - 800
    Adjudecat EUR 700