24. Monedă Ducat, Matei Corvin, cca. 1482-1489, bătută la Baia Mare, aur, piesă rară, de colecție

Preț de pornire

EUR 750

Adjudecat

EUR 8.000

Sesiune

Mar, 24 iunie 2025 18:00

Avers: S LΛDISL | ΛVS RЄX, Sfântul Ladislau stând cu fața, un topor în mâna dreaptă și un glob în stânga; Revers: MΛThIΛS D | GR VnGΛRIЄ, figurile așezate ale Madonei cu Pruncul, un corb cu un inel în cioc dedesubt (simbolul Corvinilor). Născut la Cluj pe 24 februarie 1443, Matei Corvin a fost al doilea fiu al voievodului român Iancu de Hunedoara. Cunoscut în maghiară ca Hunyadi Mátyás, în latină ca Matthias Corvinus, în germană ca Matthias Corvinus, și în croată ca Matija Korvin, el a devenit unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei, domnind între 1458 și 1490. Domnia sa lungă a fost marcată de stabilitate economică, prosperitate culturală și artistică, dar și de numeroase campanii militare împotriva vecinilor, inclusiv o înfruntare cu domnitorul moldovean Ștefan cel Mare în 1467, care s-a încheiat cu înfrângerea regelui Matei Corvin. În timp, au apărut numeroase legende și mituri despre Matei Corvin și legătura sa cu orașul natal, Cluj, conturându-i imaginea de protector al oamenilor simpli, cunoscut adesea sub numele de „Matia cel Drept”. La moartea sa la 6 aprilie 1490, la Viena, poporul spunea că „odată cu Matia, a murit și Dreptatea”.

Dimensiuni

custom d=21 mm

Descriere

aur

Provenienţă

Moneda a fost cumpărată de la o casă de licitații din Arnsberg, Germania. Proprietarul dispune de toate actele de achiziție, iar copiile acestora, cu datele personale și prețurile șterse, vor fi puse la dispoziția cumpărătorului.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare