Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
DREPTU, Ruxandra, “Constantin Artachino”, în catalogul expoziției “Artachino C.”, Muzeul Național de Artă al României, București, 2004
ulei pe pânză, 46 cm, 59,5, semnat dreapta jos, cu negru, C. Artachino
Într-o epocă în care majoritatea artiştilor exercitau o artă de interpretare a curentelor de impresionism şi postimpresionism, adăugând inovaţiile acestora la specificul naţional, Artachino se înscrie în acea clasă de artişti inconsecvenţi, care au manifestat o continuă oscilare în adoptarea unui curent artistic. De aceea, operele lui Artachino, asemenea celor ca Ipolit Strâmbu (1871 – 1934), Alexandru Satmari (1871 – 1933), Nicolae Vermont (1866 – 1932) sunt traversate de un puternic caracter eclectic, fapt ce ilustrează încercarea de eliberare a artei de sub autoritatea academismului la trecerea dintre cele două secole (XIX-XX). Din diversitatea oferită de curentele ce s-au succedat în arta românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Artachino se identifică cu cele care îi permit o anumită rigoare, caracteristică ce se mula foarte bine pe personalitatea artistului, dar nu renunţă la un curent artistic pentru a-l înlocui cu altul, ci le îmbină în funcţie de natura motivului de reprezentat. Compoziţiile sale reprezintă imaginea unui singur motiv, al unui singur element. În fapt, fundamentul operei sale este dat de combinaţia perfectă dintre rigoarea extremă şi ideea, în baza căreia îsi construia compoziţia. Înclinaţia pentru precizie şi firea puţin atrasă de emoţie, au ca unic rezultat, o perfecţionare a desenului şi o exaltare a acestuia în faţa culorii. În viziunea sa, culoarea nu trebuia pusă în evidenţă, deoarece astfel ar fi redat simţirile momentului de contact cu obiectul reprezentat, vibraţiile atmosferei. În tematica adoptată, se opreşte cu precădere la subiectele care erau în vogă în acea epocă: peisaj, portret, natură moartă. Peisajele sale formează un grup semnificativ şi, ca şi ceilalţi colegi de breaslă, este atras de pitorescul rural, de periferii, ambientate de cele mai multe ori în zona Dobrogei, la Turtucaia, unde artistul deţinea o casă. „Bordei tătărăsc” captează atenţia prin atmosfera stranie, de solitudine, melancolie a unei compoziţii simple, centrată pe un singur element, acela al casei sărăcăcioase, săpată în parte, în pământ şi acoperită cu pământ şi vegetaţie. În încercarea pictorului de a menţine o anumită neutralitate faţă de modelul său, acea obiectivitate în expunerea realităţii dobrogene, elimină orice fel de artificiu care ar putea sa-i inducă privitorului o stare de emoţie, creând în acest fel o atmosferă de linişte. (M.N.)
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
