Bibliografie

OPREA, Petre, “Aşa i-am cunoscut”, Ed. Maiko, Bucureşti 1998 DREPTU, Ruxandra, “Constantin Artachino (1870-1954)”, Expoziţii aniversare şi commemorative, MNAR, Bucureşti 2004. BANU, George, “Spatele omului – pictură şi teatru”, Ed. Nemira, Bucureşti 2008

ulei pe pânză, 200 cm, 158,5, semnat şi intitulat dreapta jos, cu negru, C. Artachino, Scenă din Dobrogea

Informații documentare

Opera a participat la Expoziția Tinerimii Artistice din 1934 și este reprodusă la pag. 23 și menționată la cat. 1; din 299 lucrări expuse la Tinerimea Artistică din 1934, a fost a doua cea mai scumpă lucrare.

Într-o etapă a vieţii puternic zdruncinată în plan personal – disputa şi despărţirea definitivă de bunul său prieten Luchian, a doua căsătorie destrămată – anii ’30 devin pentru Constantin Artachino o perioadă de izolare faţă de cunoscuţi şi de maximă atenţie îndreptată către pictură. Printre subiectele preferate se numără peisajul dobrogean şi studiile sau compoziţiile cu portrete de turci şi turcoaice, pe care le observă în numeroasele călătorii la Turtucaia. Retras în propriul spaţiu artistic, după numeroase atribuţii profesionale care îi induc o anumită plafonare în plan artistic, fire meditativă, Artachino reuşeşte să portretizeze cu o deosebită sensibilitate, comunităţile de turci şi tătari care populau zona Dobrogei. Atras de trăsăturile şi portul oriental al acestora, artistul ne oferă o interpretare unică a ambientului dobrogean şi a localnicilor acestuia. În ciclul pânzelor orientale se integrează şi opera ”Scenă din Dobrogea”, care surprinde prin tipul compoziţional ales. Asemenea lucrării ”Turcoaice pe malul Dunării”, scena este ambientată în lunca fluviului, iar rolurile principale sunt deţinute de un bărbat şi o femeie de origini orientale, precum şi de un măgăruș, animal cu ajutorul căruia pictorul repune lucrarea într-un perfect echilibru compoziţional. Ca şi în cazul celorlalte opere, prezenţele feminine sunt redate de artist cu spatele la privitor. Așezată pe o piatră, trupu-i este învăluit de ampla manta orientală, lăsând să se întrevadă, timid, profilul nasului şi al ochiului. La limita dintre vizibilitate şi obscuritatea de care este pătruns, chipul femeii creează o notă de mister asupra întregului cadru. Poziţia perfectă a tătăroaicei obligă spectatorul să-şi schimbe unghiul de percepţie, în speranţa de a o cunoaşte mai bine. Jocul creat de dungile albe şi violet pe veşmântul femeii, încarcă imaginea cu o vibraţie deosebită. O interpretare interesantă a personajelor reprezentate cu spatele la privitor, ne-o oferă George Banu în lucrarea sa “Spatele omului – pictură şi teatru”. “Omul întors cu spatele se impune ca postură corporală concretă, capabilă să conteste frontalitatea şi modul de adresare unanim adoptate, sfârşind prin a afirma astfel o relaţie cu lumea pe care ne invită să o examinăm. Dacă omul fără chip este omul fără nume, el nu este în schimb omul fără acţiune. Fiinţa lui se cristalizează în acţiune” scrie George Banu. Tătăroaica întoarsă cu spatele ne învaţă să visăm, să descoperim în detaliul gestului corpului său, câteva dintre tainele lumii. Bărbatul în picioare şi asinul imobil, reîntregesc această imagine a unei familii de tătari ce poposesc pe lungul drum al vieţii, într-o oază liniştită, în mijlocul unui pustiu ars de soare. (M.N.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.