49. Icoană pe lemn, ”Înălțarea Domnului”, școală românească, prima jumătate a sec. XIX

Preț de vânzare

EUR 1.500

Sesiune

Mie, 16 aprilie 2025 19:00

Elemente de identificare de ordin iconografic și stilistic: Icoana este un prăznicar și a făcut parte din friza unui iconostas, dintre care nouă icoane s-au păstrat în colecție. Zugravul anonim redă scena Înălțării Domnului respectând compoziția tradițională. Scena se desfășoară pe două registre. În registrul superior, deasupra unor nori, Iisus Hristos în Slavă, într-un medalion, susținut de doi îngeri în zbor, se înalță la ceruri. În registrul inferior, jos, pe pământ, Maica Domnului, flancată de doi îngeri, este înconjurată de cei 12 Apostoli, redați în perspectivă corală. Anumite stângăcii în redarea proporțiilor, modelarea grafică a chipurilor și un evident apetit pentru decorație constituie elemente caracteristice picturii populare. Elemente de identificare de ordin tehnic: Suportul de lemn al picturii este format dintr-un blat, fără traverse. Concluzii: Pictura icoanei se încadrează stilistic în pictura religioasă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, practicată în atelierele locale de pictură, care treptat se va transforma în pictură populară (A.D.).

Dimensiuni

width 25 cm, height 34.5 cm

Descriere

tempera pe lemn

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare