12. Icoană pe lemn, ”Învierea Domnului”, școală transilvăneană, atelier din Maramureș, 1780

Preț de vânzare

EUR 2.100

Sesiune

Mie, 16 aprilie 2025 19:00

Pe fondul albastru închis al icoanei, Iisus Hristos, înconjurat de o mandolă pictată în nuanțe de ocru, se ridică la viață din mormânt, întruchipat în compoziție de un cosciug (sarcofag) pecetluit. Iisus ține cu mâna stângă un stindard, terminat în vârf cu o cruce (simbol al biruinței), și cu dreapta binecuvântează. În partea de jos a compoziției sunt redați soldații: doi soldați, martori la Învierea Domnului, surprinși și înfricoșați, ridică spada pentru apărare, iar alți doi soldați, înarmați cu sabii, dorm în continuare. De remarcat influența picturii occidentale asupra picturii locale, vizibilă la prezentarea scenei Învierii Domnului în versiune catolică (diferită de cea ortodoxă prezentată sub forma Coborârii la Iad). De asemenea, se remarcă prezența unor elemente de costum ale soldaților care păzesc mormântul lui Iisus, care sunt similare soldaților contemporani zugravului. În partea de jos, apare o inscripție cu alb: “această sfântă icoană au plătit Diac Iuga”. În câmpul icoanei, cu brun, este trecut anul zugrăvirii icoanei: “1780” (A.D.).

Dimensiuni

width 47 cm, height 58.5 cm

Descriere

tempera pe lemn

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare