53. Icoană pe lemn, ”Schimbarea la Față”, școală românească, prima jumătate a sec. XIX

Preț de vânzare

EUR 1.500

Sesiune

Mie, 16 aprilie 2025 19:00

Elemente de identificare de ordin iconografic și stilistic: Icoana este un prăznicar și a făcut parte din friza unui iconostas, dintre care nouă icoane s-au păstrat în colecție. Zugravul anonim redă scena Schimbării la Față, respectând compoziția tradițională: sus, Iisus pe Muntele Tabor, flancat de Moise și de Sfântul Prooroc Ilie; jos, cei trei Apostoli prăvăliți la pământ. Totuși, mijloacele de exprimare plastică sunt stângace: chipurile sunt redate grafic cu mai puțină îndemânare, culorile veșmintelor sunt aplicate în tente plate, iar cutele sunt redate schematic. Luate în ansamblu, pictura icoanei, compoziția și execuția sa sunt marcate de puternice accente populare. Cromatica este vie, cu dominanță de roșu, ocru și albastru. Elemente de identificare de ordin tehnic: Suportul de lemn al picturii este format dintr-un blat fără traversă. Concluzii: Pictura icoanei se încadrează stilistic în pictura religioasă practicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, realizată în atelierele locale mai conservatoare, care treptat se va transforma în pictură populară (A.D.).

Dimensiuni

width 27 cm, height 33 cm

Descriere

tempera pe lemn

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare