otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
În monografia dedicată pictorului în 1964, Tudor Vianu intuia ceea ce va fi de necontestat câteva decenii mai târziu, și anume, faptul că Baba este un pictor al umanității. Desigur că Vianu avea în fața ochilor doar o mică parte a operei maestrului, însă tendințele sociologice pe care arta lui Baba le emana nu puteau să rămână străine ochiului critic. Această valență a operelor artistului a evoluat spre o analiză scrutătoare asupra omului și a condiției umane, prin tematici diverse, de la aparentul simplu portret, până la compozițiile revelatoare din ciclurile inspirate de Goya. Baba a reușit să valorifice prima calitate pe care și-a însușit-o, aceea de mare portretist, fapt ce l-a determinat să exploreze întregul câmp tematic ce se bifurcă în jurul omului. Una dintre cele trei metode de pictare a omului identificabile la Baba este conturată de portret, sau chiar de integrarea acestuia în prezentarea unitară în cadrul unui adevărat ciclu, a unui personaj anume. Alături de autoportret și de portretul de grup, tema menționată se coagulează într-un mecanism expresiv de modelare a lumii înconjurătoare, definită și coordonată exclusiv de prezența umană. Ce merită menționat este faptul că și portretul intră sub dominația de neevitat, obsesivă, care controlează unitar corpul tematic iscusit de Baba. Una dintre aceste ”obsesii” a fost George Enescu, lucru relevat de cele aproape patru decenii în care recurența motivului este evidentă. Apariția muzicianului în imaginarul lui Baba are ca primă sursă predilecția pictorului pentru muzică, în special pentru vioară. În memoriile sale, pictorul a redat prima întâlnire cu Enescu, în adolescență, când îl ascultă și este vrăjit de impozanța violonistului român. În 1955, cu câteva luni înainte de moartea lui Enescu, Baba începea să picteze un portret pe care îl dorise multă vreme, neștiind că și în anii ’90 se va regăsi încă în modelarea acestuia. Din punct de vedere al compoziției, în pictarea lui Enescu va avea mereu același punct de plecare, acea primă imagine care îl marchează pe tânărul Baba. În sala de concert, pictorul intuiește contrastul de culoare și dimensiunea sugerată de statura monumentală oferită de fracul negru și sclipirea fascinantă a viorii. Baba se regăsește imediat în pictarea negrului, ale cărui valențe sunt puse în sarcina conturării unei compoziții unitare. În cele mai multe portretizări, Baba alege să-l picteze pe Enescu bătrân, umil, în fața mulțimii imaginare ce-l elogiază. Alegerea unei astfel de portretizări ne arată că obsesia pictorului nu conduce compoziția către o imagine idilică, a unui Enescu etern, ci îl umanizează, integrând astfel tema în ciclicitatea vieții, de la naștere la degradare și dispariție. “…Obsesia siluetei dragi a lui Enescu avea să mă însoțească toată viața...și a dominat studiile de mai târziu închinate portretului pe care am dorit să-l realizez pentru el și pentru mine...” Corneliu Baba
Bibliografie
ȘUȘARĂ, Pavel, “Corneliu Baba”, Ed. Parkstone, Londra, 2001
Institutul Cultural Român, “Corneliu Baba”, București, 2008
Dimensiuni
width 51 cm, custom 74,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat și datat dreapta jos, cu negru, Baba, (19)92
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
În monografia dedicată pictorului în 1964, Tudor Vianu intuia ceea ce va fi de necontestat câteva decenii mai târziu, și anume, faptul că Baba este un pictor al umanității. Desigur că Vianu avea în fața ochilor doar o mică parte a operei maestrului, însă tendințele sociologice pe care arta lui Baba le emana nu puteau să rămână străine ochiului critic. Această valență a operelor artistului a evoluat spre o analiză scrutătoare asupra omului și a condiției umane, prin tematici diverse, de la aparentul simplu portret, până la compozițiile revelatoare din ciclurile inspirate de Goya. Baba a reușit să valorifice prima calitate pe care și-a însușit-o, aceea de mare portretist, fapt ce l-a determinat să exploreze întregul câmp tematic ce se bifurcă în jurul omului. Una dintre cele trei metode de pictare a omului identificabile la Baba este conturată de portret, sau chiar de integrarea acestuia în prezentarea unitară în cadrul unui adevărat ciclu, a unui personaj anume. Alături de autoportret și de portretul de grup, tema menționată se coagulează într-un mecanism expresiv de modelare a lumii înconjurătoare, definită și coordonată exclusiv de prezența umană. Ce merită menționat este faptul că și portretul intră sub dominația de neevitat, obsesivă, care controlează unitar corpul tematic iscusit de Baba. Una dintre aceste ”obsesii” a fost George Enescu, lucru relevat de cele aproape patru decenii în care recurența motivului este evidentă. Apariția muzicianului în imaginarul lui Baba are ca primă sursă predilecția pictorului pentru muzică, în special pentru vioară. În memoriile sale, pictorul a redat prima întâlnire cu Enescu, în adolescență, când îl ascultă și este vrăjit de impozanța violonistului român. În 1955, cu câteva luni înainte de moartea lui Enescu, Baba începea să picteze un portret pe care îl dorise multă vreme, neștiind că și în anii ’90 se va regăsi încă în modelarea acestuia. Din punct de vedere al compoziției, în pictarea lui Enescu va avea mereu același punct de plecare, acea primă imagine care îl marchează pe tânărul Baba. În sala de concert, pictorul intuiește contrastul de culoare și dimensiunea sugerată de statura monumentală oferită de fracul negru și sclipirea fascinantă a viorii. Baba se regăsește imediat în pictarea negrului, ale cărui valențe sunt puse în sarcina conturării unei compoziții unitare. În cele mai multe portretizări, Baba alege să-l picteze pe Enescu bătrân, umil, în fața mulțimii imaginare ce-l elogiază. Alegerea unei astfel de portretizări ne arată că obsesia pictorului nu conduce compoziția către o imagine idilică, a unui Enescu etern, ci îl umanizează, integrând astfel tema în ciclicitatea vieții, de la naștere la degradare și dispariție. “…Obsesia siluetei dragi a lui Enescu avea să mă însoțească toată viața...și a dominat studiile de mai târziu închinate portretului pe care am dorit să-l realizez pentru el și pentru mine...” Corneliu Baba
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
