11. Autoportret

Privit în ansamblul său, universul creativ al lui Corneliu Baba se construieşte pe anumite motive picturale sau teme artistice, mai mult sau mai puţin repetabile de-a lungul carierei, unele tratate într-un mod aproape de obsesie de către artist, dar toate, privite de ochiul criticului, prin prisma momentelor din viaţa şi din evoluţia acestuia. Dacă începuturile specifice debutului, iar mai apoi, perioda maturităţii sunt dominate de tematica peisajului, a naturilor statice precum şi de compoziţiile cu ţărani şi muncitori, operele cu un profund conţinut moral sunt răspunsuri picturale la preocupările specifice ultimei perioade de viaţă a lui Baba. Singura constantă a întregii creaţii a pictorului o constituie însă tratarea propriului chip, dând astfel naştere unui ciclu de autoportrete cu adevărat impresionant și cutremurător, în acelaşi timp unic în istoria picturii româneşti. Calm şi senin, sigur de sine şi de propriile calităţi artistice, orgolios, cuprins de melancolie, interiorizat, dizolvat în materia picturală, autoportretele semnate Corneliu Baba reprezintă de fapt imaginea sintetică şi în acelaşi timp completă a întregii sale picturi. Asemenea celorlalte cicluri tematice ale artistului, autoportretele – începând cu primul, din 1922, imberb, uşor rafaelit, şi terminând cu ultimele, cele mai recente, din 1991, se propun într-un traseu progresiv, în care chipul artistului apare din ce în ce mai topit în propria pictură, cu o anatomie ce se stinge gradual. Astfel, autoportretele lui Corneliu Baba, nu sunt doar o componentă importantă a operei acestuia ci, prin însăşi esenţa lor, o soluţie în interpretarea întregii sale creaţii precum şi o profundă cugetare asupra condiţiei umane. Testimoniu al celor din urmă ani de viaţă, ultimul autoportret după paralizia suferită de artist, „Autoportretul” prezent, alături de un altul ce aparţine colecţiei familiei artistului, ambele datând din 1991, reprezintă forma picturală cea mai înaltă a unei vieţi străbătute acum de contemplaţie, melancolie şi năzuinţă spirituală, permanent corelată la lumea exterioară, aducând în prim-plan propriile cuvinte ale artistului: «Între cortegiile de „Regi nebuni” şi aglomerările dramatice ale atâtor „Spaime” ce pândesc existenţa şi obligă să iei în seamă lupta destinului propriu ..., „autoportretul” se impune ca prezenţă obligatorie în atmosfera dramei haotice pe care o traversăm. Oglinda mi-a rămas cea mai necruţătoare confidentă în eforturile mele profesionale şi în lupta grea cu iluziile legate de cele câteva culori ale paletei.” (cf. “Corneliu Baba”, Editura Institutului Cultural Român, 2008, p. 81). (M.N)

Bibliografie

“Corneliu Baba”, ediţie îngrijită de Maria Muscalu Albani, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997 Muzeul Naţional de Artă al României, ”Baba. Pictură-desen”, Bucureşti, 1997 VIANU, Tudor, „Corneliu Baba”, Ed. Meridiane, 1964 ȘUȘARĂ, Pavel, “Corneliu Baba”, Ed. Parkstone, Londra, 2001

Dimensiuni

width 40 cm, height 48 cm

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu ocru, Baba, (19)91

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.