87. Natură statică cu pervaz cu fructe

1921, Ususău , Arad - 2005, Lipova, Arad

Estimare

EUR 600 - 900

Adjudecat

EUR 800

Sesiune

Joi, 25 martie 2010 00:00

E un introspect de factură aparte, spiritul de cercetare ştiinţifică punând uneori spiritul artistic pe planul doi. Extrem de instruit, cunoscând îndeaproape tehnica de lucru a multor mari personalităţi, preocupat de problema culorii aidoma lui Kandinski sau Itten, ştia că spiritul ştiinţific şi cel artistic nu fac casă bună împreună şi, totuşi, n-a putut niciodată să se dea pe mâna instinctului, punând frâne puternice raţiunii. Nu este singurul pictor care şi-a pregătit culorile. El însuşi îl dă ca exemplu celebru pe Delacroix, care avea o armată de ucenici puşi să-i prepare zeci de palete înainte ca să se apuce de lucru, pentru a avea randament, pentru a se putea exprima rapid. Drept care n-a folosit niciodată oxizii, nici pământurile- şi nici negrul, pigmenţi străini de celelalte culori, Varga simţind nevoia unităţii luministice şi cromatice. Şi-a fabricat propriile lui tonuri pământii şi a folosit cu precădere amestecul triadic (amestecarea celor 3 primare, roşu, galben, albastru, deodată, în cantităţi diferite), pe care-l punea, gata pregătit de el, în tuburi şi care, odată aşternut pe pânză, trebuia să sugereze ochiului mişcarea. Universul chromatic, spunea el, se mişcă în toate direcţiile pe verticală (de la închis la deschis), pe orizontală (de la o culoare la alta) şi deopotrivă în adâncime, după criteriile aşa numitei perspective aeriene. V-aţi dat seama de acest lucru privind Natura statică cu fructe sau Ulcica cu flori? Sunt sigură că toate aceste detalii, extrem de importante, vin să completeze la timp lacunele noastre. Raţiunea unui tablou nu trebuie căutată la nivelul configuraţiei exterioare a subiectului, ci în mesajul complex al interpretării pe care artistul, în cazul nostru Vasile Varga, o dă unor teme sau motive în ele însele puţin semnificative. Ea este substanţa care însufleţeşte şi dă realitate artistică acestor subiecte şi nu urzeala de pretexte, aproape mereu aceeaşi: flori, fructe, copaci, case, nori, căpiţe…Varga a pictat mult în plein-air, dar s-a retras şi în interiorul casei de la Bucureşti, o clădire modestă de început de secol XX, dar cu o poezie aparte, din str. Petöfi, dar și în cea de la Lipova, afamiliei Bocu, care va deveni muzeul Varga – Costescu, cu lucrări româneşti şi străine de o mare frumuseţe. Îndrăgostit din tinereţe de Muzeul Toma Stelian, acolo unde Oprescu i-a oferit prilejul să se apropie de artă, Varga a ţinut ca la rîndu-i să poată oferi urbei sale (s-a născut lângă Lipova) câteva capodopere, printre care şi pânze de Andreescu. Într-un fel, el i-a rămas dator lui Andreescu, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi contemporani ai săi, dator în sensul cel mai nobil al cuvântului. A scris despre el, împreună cu prestigiosul istoric de artă Eleonora Costescu, tovarăşa sa de viaţă, dar s-a şi identificat cu modul său de a percepe lumea, cu lecţia sa de austeritate, împotriva efectelor cromatice facile. Respectul pentru calitatea lucrului executat, moştenit de la marele predecesor, nu va înceta să ne apară ca unul dintre principalele puncte de referinţă atunci când vorbim despre tablourile lui Vasile Varga, din păcate încă nepuse în adevărata lor valoare nici în muzee, nici în colecţii, nici în expoziţii ocazionale.( R.G.)

Bibliografie

Sârbulescu, Mihai, Despre ucenicie, Ed. Anastasia Varga, Vasile , Costescu, Eleonora,Andreescu, Ed. Meridiane, 1978

Dimensiuni

width 47 cm, height 34 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, zgâriat în pastă, Vasile Varga; datat dreapta jos, cu creion, 24 Feb. (1)983

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Lumină de litoral

133. Lumină de litoral

Ion Sălişteanu

    Estimare EUR 550 - 800
    Adjudecat EUR 700
Muntele Athos

51. Muntele Athos

Elena Popea

    Estimare EUR 1.250 - 2.000
    Adjudecat EUR 1.000
Cana cu flori

43. Cana cu flori

Anatol Vulpe

    Estimare EUR 650 - 900
    Adjudecat EUR 900
Îngeraş

37. Îngeraş

    Estimare EUR 300 - 400
    Adjudecat EUR 1.400