115. Toamna pe strada Latină

Niculiu absolvă Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu în 1951, anii îngheţului maxim ideologic, pentru că Stalin încă trăia. Acest Institut, fost până curând Academie de Belle Arte, are misiunea să pregătească pictori şi sculptori şi graficieni demni de programul Partidului Comunist, forţa conducătoare din Republica Populară Română. O parte din profesorii săi provin din vechile cadre: Ressu, Steriadi, Dărăscu. În anul I se studia cu Dărăscu, numai desen în cărbune, după ghips. Ca îndrăgostit de culoare, cum era, Dărăscu punea accentul pe valoraţie, vorbind de pete, nu de contur (Mihai Horea), aşa cum făcea Ressu, de pildă. La Ressu treceai de la studiul ghipsului la modelul viu şi intervenea, spre deosebire de Dărăscu, care nu punea mâna arătându-ţi doar firul cu plumb pentru control, strica ce ai făcut tu şi construia din 2-3 mişcări, modulând linia, când mai groasă, când mai subţire. Dacă nu lucrai în spiritul lui nu te integrai bine în clasă (M. Horea). În schimb, Ciucurencu nu intervenea niciodată pe lucrare ci alături, pe o bucată de hârtie, insistând asupra problemelor care ţineau de organizarea suprafeţei, de stil. Din toate acestea s-a înfruptat şi Niculiu, acceptând şi respingând după propria-i personalitate. În perioada 1952 - 1956 lucrează, cu intermitenţe, pictură murală în judeţul Buzău. În şedinţele Uniunii Artiştilor Plastici se duce o luptă continuă împotriva formalismului, cuvânt ce-şi pune anatema asupra a tot ce trebuie negat, anulat şi exclus din expoziţii, ca de pildă peisajul tratat într-o manieră mai liberă. Oricât s-ar fi ascuns în Valea Viei (jud. Buzău) partizanii realismului socialist îl depistau pe Niculiu, autor de naturi moarte şi de peisaje ce reflectă deprimarea sufletească, pesimismul. Aşa sunau verdictele, din referatul secţiei de pictură, al cărui membru devenise în 1956. Peisajul era pentru prima oară pus în discuţie ca gen ce se încadra sau nu în contextul realismului socialist. Sigur că strada Latină pe timp de toamnă seamănă mai mult cu picturile metafizice ale lui Giorgio de Chirico, cu străzile lui Utrillo decât cu picturile revoluţionare, menite a schimba mentalităţile vechi ale oamenilor, insuflându-le forţă, energie, optimism. A învins până la urmă concepţia că natura este unică, subiect al inspiraţiei poetice şi contemplaţiei, ce poate consona cu structura interioară a artistului. Aşa se întâmplă şi în pictura comentată de noi. Dacă n-am fi aflat din cărţi, ziare şi alte documente toată urgia momentului am fi crezut, pe bună dreptate, că ea nu s-a născut în România, zidită de vie în lagărul ţărilor comuniste, despărţită de restul lumii occidentale printr-o cortină de fier, ci undeva în Italia sau Franţa. Expresivul fragment de spaţiu ales constituie încă de pe acum, din perioada începuturilor, un punct de sprijin pentru o previzibilă creaţie în domeniul imaginarului. Neliniştea metafizică ulterioară de aici izvorăşte.Artistul se închină încă realului, din descendenţă andreesciană, ca să aibă dezlegarea de a păşi în vis (Tudor Octavian). ( R.G.)

Bibliografie

Florin Niculiu, Ed. Sport-Turism, 1984, cu un cuvânt înainte de Tudor Octavian DEAC, Mircea, Arta în oglinda istoriei, Ed. Meridiane, 1984 SCHILERU, Eugen, "Scrisoarea de dragoste', Ed. Meridiane, 1971 SÂRBULESCU, Mihai, Despre ucenicie, Ed. Anastasia

Dimensiuni

custom 68,3

Descriere

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu roșu, f.N, 1956

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.