58. Natură statică cu flori, canceu și pipă

Estimare

EUR 1.500 - 2.500

Adjudecat

EUR 3.000

Sesiune

Mie, 23 martie 2011 00:00

În 1936 Leon Alexandru Biju avea să își ridice tablourile pe simeze pentru ultima oară, în cadrul unei expoziții. Personala de la Sala Mozart din București, ce a cuprins 59 de picturi cu subiecte inspirate de meleagurile dobrogene, a marcat apogeul artistic al lui Biju, care din acel moment va mai prezenta lucrări doar la expozițiile Tinerimii Artistice și ale Salonului Oficial de pictură. Chiar dacă valoarea pictorului a fost uitată în ultimile decenii, în special din cauza faptului că perioada comunistă l-a transformat într-un anonim, opera lui Biju a reprezentat un modul interesant în epocă, în special prin particularitatea temei abordate. Chiar dacă este bine cunoscută infuzia de naturi statice cu flori, valoarea acestora nu ar trebuie să fie diminuată. La aceste tablouri, în special la cele care ne surprinde originalitatea motivului, Biju își arată valoarea prin demonstrații de virtuozitate în mânuirea unei pensulații postimpresioniste. Momentele decisive ce îi vor aduce dispariția din rândurile artei “oficiale” sunt marcate în deceniul 5, când, în perioada statului legionar, Biju primește rol de conducere în cadrul Comisiei Casei compozitorilor, pictorilor și sculptorilor, postură ce îi va aduce ostracizarea în cei 23 de ani de comunism pe care i-a mai trăit. Lucrarea noastră intră în binecunoscutul ciclu de naturi statice prin care Biju s-a făcut remarcat drept un pictor intimist. Pasionat de liniștea și serenitatea oferite de astfel de contexte picturale, artistul își va dedica mare parte a carierei pentru a ilustra astfel de opere. Deseori alege drept punct de greutate al pânzei un canceu cu flori, pe care de fiecare dată îl pictează în cel mai mic amănunt, veridicitatea fiind un element primordial al unui realism pur, scontat de Biju. Alăturarea unor obiecte personale, în cazul nostru a unei pipe sau a unei reviste indică naturalețea cu care pictorul asimilează instalația oferită de montarea unei naturi statice, ce devine un fel de a fi în interiorul atelierului. Lucrarea este atent finită din punct de vedere al pensulației, iar realismul pictural este o dată în plus căutat prin alegerea unei palete de culori extrem de naturale.

Bibliografie

OCTAVIAN, Tudor, “Pictori români uitați”, Ed. NOI Media Print, București, 2003 REZEANU, Paul, “Pictori puțini cunoscuți”, Ed. ALMA, Craiova, 2009

Dimensiuni

width 49 cm, height 69.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga sus, cu negru, L.A. Biju

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Pasăre în zbor

89. Pasăre în zbor

    Estimare EUR 2.200 - 3.600
    Adjudecat EUR 2.800
Cană cu flori

90. Cană cu flori

    Estimare EUR 1.800 - 2.600
    Adjudecat EUR 1.600
Alegorie de iarnă (Fuga în Egipt)

80. Alegorie de iarnă (Fuga în Egipt)

Lajos Pall

    Estimare EUR 1.000 - 2.000
    Adjudecat EUR 1.600
Vas cu flori

95. Vas cu flori

Vasile Grigore

    Estimare EUR 1.800 - 3.000
    Adjudecat EUR 6.000