11. Balul [1899]

1870, Bucureşti - 1933, Paris

Estimare

EUR 700 - 1.000

Adjudecat

EUR 1.200

Sesiune

Joi, 20 martie 2025 17:00

Michel Simonidy ajunge în atelierul lui Theodor Aman în anul 1888, iar în 1891 câștiga deja bursa care avea să îi faciliteze stabilirea la Paris. Pătrunde în mediul artistic francez prin intermediul Academiei Julian și al École des Beaux-Arts și își face debutul în cadrul Salonului Societății Artiștilor Francezi. La Paris, artistul român domicilia într-un imobil situat în arondismentul 18, unde locuiau, de asemenea, alți artiști ai vremii, printre care Jules Pascin ori Toulouse-Lautrec. Parcursul artistic al lui Simonidy pornește de la academismul încărcat de motive istorice sau mitologice și adoptă treptat naturalismul în care inserează accente simboliste. Succesul răsunător pe care i-l va aduce opera monumentală ”Parfumurile iernii” (gravată de Charles Baude pentru Le Monde Illustré) la Paris va avea ecouri și în țară, acolo unde artistul va fi propus pentru executarea unor picturi pentru plafonul Sălii de Consiliu a palatului Casei de Economii și Consemnațiuni din București. Michel Simonidy nu va fi doar un pictor remarcabil, ci și un grafician de seamă, cunoscut și pentru ilustrațiile de carte, îndeosebi pentru afișele în stilul Art Nouveau realizare în Franța. În același an în care crease opera de față, realiza și impunătoarea lucrare amintită anterior, ”Parfums d’hiver”. Preia, asemenea marilor maeștri, arhetipul feminin pe care îl reliefează în înduioșătoare alegorii ale naturii, pline de expresivitate. Simbolismul operei sale ni se destăinuie prin arabescurile părului și ale vestimentației muzelor.

Bibliografie

BADEA-PĂUN, Gabriel, ”Mecena și comanditari, artă și mesaj politic”, Noi Media Print, București, 2010.

Dimensiuni

width 38 cm, height 27 cm

Descriere

tuș și acuarelă pe hârtie, semnat și datat stânga jos, în peniță, ”M. Simonidy, (18)99”

Informații documentare

Catalogul ”Peintures, aquarelles, gouaches, dessins en noir et en couleurs..., maquettes d'affiches, tableaux...: vente des originaux & impressions avant appartenu à l'ancienne Société des Imprimeries LEMERCIER et Presses Américaines réunies qui a cessé son industrie” menționează, la cat. 82, sub numele lui SImonidy, lucrarea ”Bal masqué”, datată 1899.

Datare

1899

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare