Bibliografie

Comarnescu, Petru, “Marius Bunescu”, E.S.P.L.A., București, 1956

ulei pe carton, 48.5 x 64.5 cm, semnat stânga jos, cu verde, Bunescu

Informații documentare

Opera a făcut parte din expoziţia “Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii românești în anii 1950 - 1990”, Bucureşti, 27 septembrie-2 decembrie 2012.

Astăzi Marius Bunescu poate fi considerat unul dintre marii “povestitori” ai Bucureștiului, opera sa peisagistică, axată mult pe urbanismul capitalei, fiind încă din epocă una dintre cele mai omogene creații ale genului. Așa cum odinioară Carol Popp de Szathmari sau Preziosi desenau târgurile, bâlciurile, străduțele și tipurile umane, așa și Bunescu s-a dedicat o bună parte din perioada interbelică – cea mai profundă în discuția aceasta – modelării unui tablou cât mai relevant capitalei țării. Începutul anilor ’20 marchează totodatăo nouă etapă în stilul acestuia, cât și o reorietare către peisajul bucureștean, astfel încep să apară vederi ce surprind pentru început imagini mai pitorești, ușor recognoscibile sau încărcate de istorie. “Turnul mânăstirii Radu Vodă”, “Biserica Antim”, “Palatul Justiției ”, “Piața Senatului din București” sau “Curtea Mitropoliei iarna” sunt doar câteva dintre cele mai importante repere arhitectonice ce sunt îmbrăcate într-o picturalitate profund realistă, într-o notă mai mult decât originală. Toate aceste vedute sunt învăluite într-o atmosferă specifică, vibrantă, și se ordonează pe scheletul materiei pictate cu culori de natură impresionistă, manieră iscusită de Bunescu datorită anilor petrecuți pe malurile mării – ajungea în Dobrogea în 1913, mobilizat asemeni lui Theodorescu-Sion, în perioada Războiului Balcanic, și avea să traiască la Constanța pentru o perioadă extinsă. Unul dintre cele mai importante repere arhitecturale și culturale ale Bucureștiului, ce dispărea la începutul anilor ’30, pictat nu o dată de cei mai importanți artiști, a fost Terasa (și grădinile) Oteteleșeanu. Miez al vieții culturale în Belle Epoque-ul autohton, cu ale lui cafenele și serate, Terasa își trăia ultimii ani în perioada în care Bunescu imortaliza imprejurimile fostului Teatru Național (1926-1931). Zona avea să fie profund sistematizată începând cu 1931, când începea ridicarea primului zgârie-nori din București, Palatul Telefoanelor. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.