64. Cumințica

Se naşte în 1896 într-o familie cu puţine mijloace. Chiar dacă tatăl său, Constantin Jiquidi, cunoştea o anumită vogă în epocă, dispariţia acestuia în 1899 va avea rezultat direct asupra condiţiei materiale a familiei. Crescut în condiţii vitrege, ajungând la un moment dat în grija unei instituţii de surdo-muţi, Aurel Jiquidi cunoaşte o copilărie grea, care se va întipări permanent în mintea acestuia, refulând la maturitate în desene elocvente. Încă de mic începe să umple caiete cu schiţe, pentru ca mai târziu să încerce admiterea la Şcoala de Belle Arte, fără succes însă. Este în schimb acceptat ca audiant şi va participa astfel la cursuri ale unui Fritz Storck, Ipolit Strâmbu sau G. D. Mirea. Toate acestea se întâmplau în perioada Primului Război Mondial, şi, imediat după încheierea lui, în 1919, întreprinde o călătorie consistentă în Italia şi Franţa. Timp de doi ani urmează cursurile diverselor academii din capitalele celor două state, pentru a se întoarce definitiv în ţară în 1921. Cariera expoziţională este împărţită între personale şi dese participări la evenimentele oficiale, participând cu lucrări când la Salon, când la expoziţiile Tinerimii Artistice. Desigur că principala activitate expoziţională se va lega indisolubil de evenimentele şi anualele de grafică, devenind în timp unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai tehnicii. Abordând o tematică diversă, Jiquidi reuşeşte să se diferenţieze de masa artiştilor graficieni prin dezvoltarea unui stil cu totul personal, nu numai prin motivele alese, ci mai ales prin tehnica asumată. Un pictor al moravurilor, desenatorul Jiquidi va aborda o gamă extinsă de surse, iar marea lor majoritate va porni de la construcţia portretului. Tehnica portretului o cunoştea în amănunt şi în ulei, recunoscut a avea în anii ’30 o serie numeroasă de chipuri în atelierul din Bucureşti. Având în modelele pictate o premisă plastică fără cusur, Jiquidi reuşeşte fără greutăţi prea mari să integreze calităţile expresive oferite de conturarea unei figuri în toate celelalte compoziţii tematice. Ori de câte ori apare un personaj, calităţile şi de cele mai multe ori moravurile acestuia sunt fin conturate în expresia fizionomică. Prima sursă de inspiraţie în realizarea unui chip în desen venea din partea membrilor familiei sau a apropiaţilor. Copiii reprezintă unul dintre subiectele sale preferate, fiind integrate în suma personajelor lipsite de ajutor pe care Jiquidi le rememorează neîncetat. Pornind uneori chiar de la chipul fetelor sale, desenatorul îşi imaginează diverse scenografii în care copiii sunt integraţi. Atenţi sau distraţi, făcând lecţiile sau costumaţi în oameni mari, “micii prieteni” ai lui Jiquidi posedă o importantă încărcătură psihologică, rezultat al unei copilării necăjite a artistului, sau urmare a contextului social sau istoric surprins.

Bibliografie

BARBOSA, Octavian, “Dicţionarul artiştilor români contemporani”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976 OPRESCU, George, “Aurel Jiquidi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965

Dimensiuni

width 33 cm, height 43 cm

Descriere

acuarelă și guașă pe hârtie, semnat și datat dreapta jos, cu creionul, Aurel Jiquidi, (19)45

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.