83. Cercetaș

În 1913 este mobilizat ca ofițer și își face campania în Bulgaria, fiind astfel, alături de Iser și Satmary, printre primii artiști care descoperă magia Coastei de Argint. Revine în țară și este mobilizat din nou, în 1916, de data aceasta cu gradul de locotenent la artileria antiaeriană, luând parte la luptele din nordul Dobrogei și din Brăila, cât și la cele de apărare a Iașiului, în urma retragerii. Un an mai târziu, în 1917, este integrat în Secția a 3-a Adjutantură, care la ordinul Marelui Cartier General era formată din artiștii mobilizați pentru a crea opere cu subiecte din război. Scopul Marelui Cartier era înființarea unui muzeu național militar care să prezerve operele cele mai însemnate ”create în clipele de restriște.” În vara lui 1917, după luptele de la Mărășești, Mărăști și Oituz, lupte ce au marcat armata română, artiștii mobilizați la Iași au primit imboldul necesar organizării ”Expoziției artiștilor mobilizați” și apoi înființării societății Arta Română. Alături de Sion, printre membri fondatori se numărau Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Alexis Macedonski, Traian Cornescu, Ion Jalea, Cornel Medrea. Entuziasmul acestora a trecut peste piedicile puse de directorul Școlii de Belle-Arte de la Iași, Gheorghe Popovici, care a refuzat să cedeze sălile în care urma să se organizeze expoziția. Aceștia obțin spațiul necesar înaintea ordinului dat de Minister și deschid în ianuarie 1918 prima expoziție din care au făcut parte lucrări ca ”Morții de la Cașin” a lui Ștefan Dimitrescu sau ”Ecaterina Teodoroiu” a lui Camil Ressu. Răsunetul acestei prime expoziții îi convinge pe participanți să înființeze societatea Arta Română și să organizeze cea de-a doua expoziție în aprilie 1918, tot la Iași. Un an mai târziu expoziția și Societatea sunt mutate la București. Membrii declarau că ”pun bazele unui curent sănătos, care să îndepărteze gustul marelui public de la tot ce strălucește prin banalitate și afectare”, afirmație care făcea referire la Tinerimea Artistică, stârnind astfel o rivalitate între cele două societăți. Acuzați că ar fi ”revoluționari și foviști”, cei din Arta Română propuneau lucrări realiste, cu aer de improvizație, în care accentul cădea pe culoare și pe efectul luminii. Societatea a continuat să organizeze expoziții până în 1928, Tudor Arghezi, înverșunatul opozant al Tinerimii Artistice, notând în 1920: ”În cinci ani de războaie, ei au învățat să moară tineri și să trăiască sprinteni, neașteptând să-i cotropească anchiloza reumatismelor sentimentale și diabetul psihologic, de care suferă, sub pretext de rafinament și cumințenie obeză, inteligența, inspirația, creionul și culoarea marelui partid economic și de bursă al turmei oficiale de pictori, părăsită de dânșii.” Arta Română a promovat în primul rând culoarea și realismul cu o tratare monumentală a ima­ginii redate, a diversificat tematica impunând viziunea gravă, dramatică asupra mediului înconjurător. De asemenea a așezat omul în centrul preocupărilor sale și a cultivat înțelegerea umanistă, veridică a problemelor sociale. În acest context înnoitor opera lui Sion din timpul războiului se înscrie noilor direcții propuse în arta românească, direcții cu care artistul luase contact și în timpul studiilor din Franța. În timpul războiului realizează o suită întreagă de desene în tuș, cărbune ori sepia care vor reprezenta baza pentru viitoarele lucrări în ulei. Reproduse în monografia Doinei Schobel câteva din aceste desene anunță compoziția lucrării prezentate, folosind elemente cum ar fi copacul drept punct de sprijin, firescul atitudinii personajelor. Sion a organizat, în 1919, la sala Arta, a doua expoziție personală în care a expus și lucrări cu subiecte de război. Lucrarea are ca armătură desenul precis care a precedat execuția în ulei. Contururile intarsiate în pastă subliniază silueta soldatului surprins în recunoaștere, cu binoclul la ochi. Faldurile hainei și pantalonilor completează realismul scenei, ca și detaliile de contur ale mâinilor. Paleta cromatică este una aprinsă, nuanța de kaki a hainei militare contrastând cu orange-ul aprins al feței și mâinilor. Sion își însușise tendințele foviste în contact cu mediul parizian și datorită firii preocupate constant de studierea unor tehnici cât mai diverse.

Bibliografie

DEAC, Mircea, ”250 pictori români”, Ed. Medro, București, 2003 PAVEL, Amelia, ”Theodorescu-Sion”, Ed. Meridiane, București, 1967 SCHOBEL, Doina, CLONARU, Hariton, ”Ion Theodorescu-Sion”, Ed. Meridiane, București, 1971

Dimensiuni

width 40 cm, height 43 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat și datat stânga jos, cu negru, TheoSion,1917

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.