tempera şi cerapastel pe carton, 96 x 68 cm, semnat și datat mijloc jos, în creion, FLONDOR, 1966

După perioada anilor de ucenicie, 1950 – 1960, Constantin Flondor își definește cercetările ca fiind ”drumuri de început” – perio ada 1962 – 1966. Cerebral, artistul recuperează din anii de studiu influențele care l-au modelat. Identifică în practica lucrului în natură importante lecții ce precedau studiile aprofundate, teoretice. Lecția culorii, ori a tușei dinamice care ”nu avea nimic în comun cu pictura gestuală, după cum ritmicitatea, raporturile de plin și de gol erau foarte departe de lecțiile lui Klee”. De la profesorii săi, Flondor a acumulat elemente primordiale – de la Podlipny rigoarea desenului, dar și moralitatea meseriei, de la Schweitzer-Cumpăna senzualitatea utilizării materiei, iar de la Eugen Popa, ”vigoarea și nonșalanța.” Nu uită nici de scurta întâlnire cu Catul Bogdan, prin intermediul colegului Florin Mitroi, ”despre strategia şi inteligenţa necesară în cumpănirea şi utilizarea mijloacelor plastice, linia-culoarea-valoarea.” Din hățișul acestor influențe, artistul iese începând cu 1964, când se stabilește în atelierul în care mai lucrează și astăzi și își distilează sieși nevoia teoretică – ”culoarea, armonia, acordul, gama nu sunt doar chestiuni de intuiţie, există şi aici reguli, legităţi scrise şi clarificate de o bună bucată de vreme.” Îi descoperă de asemenea pe Braque, Matisse, Picasso, Kandinsky și lucrează febril multe schițe, în natură, descoperind astfel ”dependența de expresie între formă și mediu.” De asemenea scapă de un anume horror vaqui, asimilând cadența gol-plin și atribuind golurilor o funcție activă, constructivă. Toate acestea cu ajutorul desenelor prin care ”mi-am limpezit, fie probleme de limbaj, fie de reprezentare a unui motiv şi abstragerea lui pe un plan.” Din 1965 va renunța treptat la pictura în ulei, tinzând spre geometrizarea ce-și reclama influența de la suprematismul rus, în care abstractizarea surprindea esența emoției. Însă ceea ce îl diferențiază pe artist este păstrarea referentului. ”Există la mine mereu o raportare la ceva, fie că e contre-jour-ul unor frunze față de un cer, fie că e o observare a creșterii și apoi abstragerea în formă, fie o percepere sensibilă de transpunere a luminii. Imaginea avea nevoie să conțină cât de cât un suport, o motivație, să o numesc funcțională, în sensul unui ceva ce se determină autonom, independent de mine.”

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.