95. Natură statică cu mâțișori și cărți

1900, Huși - 1967, București

Estimare

EUR 2.000 - 4.000

Sesiune

Joi, 20 octombrie 2011 00:00

Artist moldovean, născut la Huși la începutul lui 1900, Vladimir Frimu se orientează imediat spre pictură și îi va dedica acesteia întreaga sa pricepere încă de la vârsta adolescenței. Chiar dacă inițierea în artele plastice o cunoaște sub penelul lui Octav Angheluță, probabil cel mai mare impact asupra artei lui Frimu o va avea contactul lui Nicolae Tonitza, alături de care va picta în cursul anului 1927, spre sfârșitul perioadei de studii de la Iași. Opera de față este una dintre cele două picturi cu care Frimu a participat la Salonul Oficial din 1943, operă ce ne prezintă una dintre temele preferate ale pictorului, o natură statică clasicizantă. Într-o structură compozițională tipică, pictorul compune obiectele de pe biroul de lucru, cărți, o statuetă și vaza cu flori( mâțișori), ce alcătuiesc spațiul intim al atelierului.

Bibliografie

CIUCĂ, Valentin, “Un secol de arte frumoase în Moldova”, Ed. ART XXI, 2009

Dimensiuni

width 70 cm, height 100 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga jos, în monogramă, cu brun, VF

Informații documentare

Opera a participat la Expoziția Salonului Oficial 1943, și este reprodusă în catalogul expoziției sub titlul “Primăvara“

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Peisaj la Balcic

61. Peisaj la Balcic

Cornelia Daniel Babic

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 1.200
Portretul unui evreu galiţian

41. Portretul unui evreu galiţian

Nicolae Grigorescu

    Estimare EUR 40.000 - 80.000
    Adjudecat EUR 52.500
Bretonă

93. Bretonă

Constantin Petrescu Dragoe

    Estimare EUR 700 - 1.100
    Adjudecat EUR 650
Liliac

18. Liliac

Octav Băncilă

    Estimare EUR 5.000 - 8.000
    Adjudecat EUR 9.000