90. Pont Neuf [1979]

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Preț de vânzare

EUR 16.281

Sesiune

Mar, 25 octombrie 2022 19:00

Printre cele mai cunoscute peisaje, exceptând cele realizate în ţară, Veneţiile şi colţurile pariziene par a fi preferatele lui Corneliu Baba. El alege mereu colţuri dificile, unde pitorescul are o importanţă cât mai mică, iar detaliile sunt oferite de pensulația artistului. Alegerea unor vederi mai puţin revelatoare este provocată tocmai de bogăţia în motive a locului pictat. Desigur că însăşi imaginea unui canal veneţian sau a Senei prezintă din start un spectacol vizual, gata compus şi pictat. A feri imaginea de pericolul pitorescului nu se doreşte a fi o replică dată artei realiste a perioadei interbelice, unde găsim la un Pallady sau mai ales la un Petraşcu imagini elocvente - cu peisaje pariziene în cazul primului, sau celebrele vedute veneţiene ale celui din urmă. Aplecarea lui Baba spre o viziune intimistă este datorată acelei tente dramatice ce îi modelează întregul univers tematic. Dacă în cazul vederilor din Veneţia această calitate este mult mai evidentă în reproducerea plastică, în pictarea colţurilor pariziene, Baba traduce această aură psihologică prin fine interogaţii cromatice.

Bibliografie

MUSCALU ALBANI, Maria, „Corneliu Baba”, Ed. Institutului Cultural Român, București, 2008. ȘUȘARĂ, Pavel, „Corneliu Baba”, Ed. Monitorul Oficial, București, 2013.

Dimensiuni

width 56 cm, height 46 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu negru, "Baba, (19)79"

Informații documentare

Opera a participat la expoziția personală, Galeria Națională, Budapesta, 1981. Opera a participat la expoziția personală, Galeria Albertinun, Dresda, 1981. Opera a participat la expoziția personală, Palazzo dei Diamanti, Ferrara, 1982. Opera a participat la expoziția personală, Galeria Națională, Sofia, 1982.

Datare

1979

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Masa din bucătărie

177. Masa din bucătărie

Dumitru Ghiaţă

    Estimare EUR 2.000 - 3.500
    Adjudecat EUR 2.250
La târg

111. La târg

Ştefan Dimitrescu

    Preț de vânzare EUR 6.030
Pahar cu trandafiri

29. Pahar cu trandafiri [1961]

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimare EUR 1.000 - 1.800
    Adjudecat EUR 2.500
Nud cu șal alb

148. Nud cu șal alb [1936]

Alexandru Ciucurencu

    Estimare EUR 6.000 - 9.000
    Adjudecat EUR 6.000