166. Rinocerul cosmic [1956]

Estimare

EUR 4.000 - 7.500

Adjudecat

EUR 8.500

Sesiune

Mar, 10 iunie 2014 19:00

Salvador Dali este în mod universal considerat unul dintre cei mai importanți artişti ai secolului XX şi unul dintre cei mai neobişnuiţi suprarealişti, dar și cel mai consacrat din grupul fondat de André Breton, de care s-a despărţit curând, din cauza asumării de către artist a unei poziţii aşa-zise „eretice”. Poet, scriitor şi om de cinema, alături de Bunuel și Hitchcock, dar mai ales un mare pictor şi sculptor, Salvador Dali ne apare în istoria artei universale drept încarnarea cea mai coerentă a poeticii suprarealismului. Formarea sa artistică s-a realizat, în mod principal, la Şcoala de Belle Arte din Madrid, unde a avut ocazia să îi întâlnească pe Federico Garcia Lorca şi pe Luis Bunuel. Pictura sa de la începutul anilor ’20 a fost marcată, treptat, de sugestii futuriste, metafizice şi cubiste, îmbinate cu o mare atracţie pentru Meissonnier, prezentă până la vederea, în reproducere, a unor opere de Ernst, Mirò, Breton şi Eluard, ce l-au orientat către suprarealism. Acestuia artistul îi conferă o interpretare extrem de personală, caracterizată de o anumită îmbinare a psihoanalizei freudiane cu imaginile lui De Chirico, Magritte, ale lui Ernst însuşi şi ale lui Tanguy. Rezultatul a constat într-o pictură iluzionististică, fondată pe o intensă concentraţie de imagini populate de obsesii. Succesiv, creativitatea sa s-a orientat către un realism academic, din ce în ce mai virtuos, însoţit de un fel de delir deformant şi chiar macabru. În perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, viziunea sa artistică poate fi observată în opere mereu mai libere sub aspectul creativităţii, chiar şi în câmpul graficii, unde se remarcă printr-o debordantă fantezie în îmbinarea elementelor realistice şi simbolice, amintiri ale copilăriei şi peisaje catalane cu elemente ce pot fi asociate stării de „delir paranoic”. Deşi Dali rămâne în istoriei artei universale un mare pictor, acesta a fost în unele momente nemulțumit de aspectul plat al bidimensionalităţii specifice operelor pe pânză sau hârtie, simţindu-se într-o oarecare măsură limitat în propria expresie. Semne ale acestei insatisfacţii artistice pot fi observate pe parcursul întregii creaţii, prin opere în trompe l’oeil sau opere în basorelief, experimentând chiar şi holografia. Însă imitaţia sau aproximarea tridimensionalităţii îi stârneşte aceeaşi insatisfacţie iniţială. Nimic nu putea lua locul unei opere în sculptură, pe care privitorul să o poată vedea din multiple unghiuri sau perspective. Sculptura a introdus o nouă dimensiune în creaţia lui Dali, nu doar în sensul matematic sau geometric al termenului. Dacă prin pictură artistul s-a exprimat pe sine cu ajutorul unei pensule sau a mişcărilor precise şi complicate ale acesteia, prin sculptură artistul se exprimă prin forţa şi accentele întregii mâini. De la utilizarea culorilor, Dali începe acum a se baza pe forme şi texturi. O categorie specială o reprezintă sculpturile în ceară, ce, datorită materialului non-durabil, au fost reluate de artist, interpretate la dimensiuni inferioare, în materiale precum bronzul. Un exemplu îl constituie sculptura în formă de rinocer, operă inspirată de creația lui Albrecht Dürer, pe spate având un teanc de arici de mare, în formă de obelisc, și intitulat "Rinocerul Cosmic". Animalul are picioare disproporționat alungite, cum ar fi cele ale unei insecte. Acest animal este considerat pentru umanitate repetarea legendei vii a unicornului în creștere pentru a ajunge la infinit, dar și chintesența regnului animal și a umanității. (A.G.)

Dimensiuni

width 17 cm, custom 4,5

Descriere

bronz şi bronz aurit, semnat dreapta jos, pe suprafaţa soclului, Dali; ștampilat şi numerotat, AIRAINDOR, 18/350 BN

Informații documentare

Opera este repertoriată în "Dali. The hard and the soft. Sculptures & Objects" Robert & Nicholas Descharnes, Eccart, 2004 la pagina 71.

Datare

1956

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Case din Poiana Sibiului

44. Case din Poiana Sibiului [1965]

    Estimare EUR 600 - 800
    Adjudecat EUR 600
Vas cu lalele

107. Vas cu lalele

Constantin Isachie Popescu

    Estimare EUR 900 - 1.600
    Adjudecat EUR 900
Interior ţărănesc

206. Interior ţărănesc [2012]

Mihai Sârbulescu

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 700