113. Iudita retezând capul lui Holofern


Prin splendoarea aşezării geografice pe malul Mării Tireniene, într-un golf cu orientare spre Sicilia, prin circumstanţele istorico-politice pe care le-a traversat (regatul napoletan s-a aflat sub stăpâniri străine diverse, cea mai lungă fiind a spaniolilor), Napoli a devenit de-a lungul secolelor punct crucial de convergenţe artistice variate şi de elaborare a unei culturi originale, creuzet al civilizaţiilor mediteraneene. Încă de la mijlocul veacului al XV-lea şi apoi în continuare, evoluţia şcolii napoletane de pictură s-a datorat confluenţei de artişti veniţi din sud şi din nord, care au rămas pentru un timp în capitala regatului, nutrind prin operele lor purtătoare de tradiţii diferite, o nouă artă. Dacă vitalitatea acestui fenomen se va face simţită până târziu către 1900, etapa de maximă înflorire a şcolii se situează în Seicento, secolul de aur al picturii napoletane. Este momentul în care ierarhia centrelor de artă italiene se schimbă, Napoli ajungând aproape din urmă Roma şi Bologna şi lăsând în umbră faimoasele centre renascentiste Veneţia, Florenţa, Milano. Decisiv rămâne pentru renaşterea propriu zisă a şcolii mediteraneene în Secolul de aur, impactul operei lui Caravaggio asupra artei napoletane. Artist de geniu, modern şi original, de un temperament nestăvilit şi veşnic în mişcare, în urma unui homicid înfăptuit la Roma, Michelangelo Merisi da Caravaggio (1571-1610) se refugiază la Napoli, mai întâi pentru circa un an (1606-1607) şi apoi, după un sejur maltez, în 1609. De o modernitate izbitoare - percepută şi atunci şi acum - opera artistului a exercitat o influenţă rapidă şi fundamentală, marcând profund identitatea stilistică napoletană. Realismul provocant cu accente naturaliste, contrastele luministice violente, forţa cromatică au conturat viziunea viguroasă şi foarte personală prin dramatismul ei, a pânzelor lui Caravaggio ce se încadrează stilistic barocului. Exemplul a deschis drumul curentului caravagist în pictura din peninsulă, generând reflexe şi în celelalte şcoli occidentale (franceză, spaniolă, olandeză etc). Cităm dintre lucrările elaborate la Napoli, în “anii sumbri” ai acestei etape finale din creaţia lui Michelangelo Merisi: Madonna del Rosario, Şapte opere pentru Misericordia (1606-1607), Martiriul Sfintei Ursula, Sfantul Ioan Botezătorul, David cu capul lui Goliat (1609-1610 ). Dacă “primul caravagist napoletan” identificat este Carlo Sellitto, decedat la 33 de ani (1581-1614), Battistello Caracciolo (1578-1635) ramâne artistul influenţat de Michelangelo Merisi, continuând vreme de decenii, prin vizune, tematică, tehnici, stilul maestrului. Linia caravagescă este consolidată prin opera lui Massimo Stanzione (1585-1658), ca şi prin prezenţa la Napoli începând cu 1630, a Artemisiei Gentileschi (15931652/3), figură de marcă a saloanelor artistice şi politice din epocă. Instalat în capitala regatului în calitate de pictor de curte, valencianul José de Ribera numit Lo Spagnoletto (1588-1652), se afirmă ca puternică personalitate. Evoluează în aria stilistică a barocului, utilizând în compoziţii mitologice accente naturaliste şi contraste luministice dramatice. S-a impus ca magistral portretist. După cum apreciază André Chastel, în opera lui Mattia Preti, “Il Cavaliere calabrese” (1613-1699), prezent la Napoli din 1653, caravagismul devine mai complex prin împletirea lui în tonalitate romantică, cu alte surse precum lecţia marilor veneţieni decoratori, Veronese şi Tintoretto. Într-o etapă următoare, personalităţi de primă mărime, precum José de Ribera, Luca Giordano, Salvator Rosa, Bernardo Cavallino ş.a. domină la Napoli o viaţă artistică dinamică şi complexă, în care activitatea marilor ateliere este corelată cu cerinţele şi comenzile unui număr important de colecţionari, aristocraţi şi burghezi născuţi la Napoli sau stabiliţi aici, veniţi din alte zone ale peninsulei ori din Flandra. Fundalul fenomenului este asigurat de bogata producţie a unor artişti mai modeşti ce alcătuiesc o comunitate semnificativă în societatea napoletană, răspunzând şi ea clienţilor şi comanditarilor de picturi mai puţin scumpe, autorii de naturi statice ori cei specializaţi în replici si cópii. Se diversifică şi genurile picturii şi preferinţele comanditarilor şi în afară de subiectele biblice sunt cerute scenele de bătălie (Micco Spadaro, Aniello Falcone, Andrea de Lione), peisajele cu arhitecturi (Viviano Codazzi), naturile statice. Familii întregi de artişti (Recco, Ruoppolo) se specializează în reprezentarea fructelor, legumelor, peştilor, a vaselor de cristal şi de argint, a platourilor de faianţă şi porţelan etc., apropiinduse stilistic fie de “ bodegones” , fie de realismul flamand. Andrea Belvedere, Paolo Porpora, Abraham Brueghel sunt pictorii delicaţi ai florilor pe care le plasează pe fundal de peisaj. Cu Luca Giordano (1634 -1705 ), considerat drept „ primul virtuos baroc”, nu mai întâlnim urma directă a lui Caravaggio. Opera de tinereţe îi este marcată de maestrul său Ribera, iar ceva mai târziu, capacitatea celui numit Fa presto, de a „modela” cu nerv vaste compoziţii, dovedesc apropierea de arta lui Rubens, cunoaşterea lui Van Dyck, Tizian. Se impune şi ca pictor decorator de suprafeţe murale pe urmele lui Pietro da Cortona. A lucrat la Veneţia (Ridicarea la ceruri a Fecioarei Maria, Santa Maria della Salute), la Florenţa (pictura de plafon a galeriei de la Palazzo Medici-Riccardi), la curtea Spaniei (pentru care lucrează la Madrid vreme de zece ani), la Escorial (fresce la Biserica San Lorenzo). Luca Giordano rămâne o figură emblematică a picturii mediteraneene, reprezentând prin cazul său reverberaţiile şi faima şcolii napoletane, în afara peninsulei italice. În lucrarea de faţă pictorul s-a inspirat din subiectul biblic, veterotestamentar, povestit în Cartea Juditei. Episodul are drept protagonistă pe văduva lui Manasse (şeful unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israël), Judita, care îl decapitează pe Holofern, generalul lui Nabuchodonosor, rege la Ninive (în legendă) şi invadator al Palestinei. Spre a-şi elibera oraşul, Betulia, de tiran, Judita se îmbracă în veşmânt elegant şi pătrunde în tabăra inamicului, urmărind să-l seducă şi să-l îmbete pe Holofern. Când acesta, beat după un banchet, se culcă, Judita îi taie capul cu un yatagan. Tema tiranicidului din legendă a fost corelată simbolic cu lupta dintre Virtuţi (Judita) şi Vicii (Holofern). Subiectul este prezent în sculptura romanică de la Vézelay ( Franţa , sec.XII ), în pictura renascentistă la Mantegna, Boticelli, Michelangelo, Veronese, dar devine celebru în istoria picturii, în secolul al XVII-lea, prin operele omonime ale lui Caravaggio, Artemisia Gentileschi, Rubens. In tabloul nostru, secvenţa aleasă de pictor, din parcursul legendei, este cea care urmează imediat tăierii capului, deci mai puţin violentă decât momentul decapitării, reprezentat de Caravaggio şi Artemisia Lomi Gentileschi. In zona stângă a compoziţiei, în penumbră, descifrăm efigia servitoarei pomenite în Biblie, căreia Judita îi va preda capul. Alegerea acestui subiect este evident în relaţie cu frecvenţa temei în şcoala napoletană (Massimo Stanzione). Naturalismulelementelor iconografice (capul tranşat ţinut de Judita, secţiunea însângerată a gâtului orientat spre privitor ), ca şi datele de limbaj plastic precum contrastele luministice cu dominanta de întuneric înscriu lucrarea în aria sensibilităţii picturale napoletane. (I. B.)

Bibliografie

ABBATE, Francesco, ‘‘Il secolo d’oro’’, Roma, Donzelli, 2002 AGNATI, Tiziana, TORRES, Francesca, GENTILESCHI, Artemisia, ‘‘La pittura della passione’’, Milano, Selene Edizioni, 1998 CAUSA, Raffaello, “La pittura del Seicento a Napoli dal naturalismo al barocco”, in Storia di Napoli, Napoli, Società editrice Storia di Napoli, 1972, vol. 5, t.2 CHADWICK, Whitney, ‘‘Women, Art and Society’’, New York, Thames and Hudson, 1990 CHASTEL, André, ‘‘Les arts de l’Italie, tome 2’’, Paris, Presses Universitaires de France, 1963 CHASTEL, André, ‘‘L’Art italien’’, Paris, Flammarion, 1982 DENVIR, Bernard, ‘‘Art Treasures of Italy’’, New York, Portland House, 1987 GREGORI, Mina, SCHLEIER, Erich, a cura di, ‘‘Pittura in Italia.Il Seicento’’, 2 vol., Milano, Electa, 1989 LABROT, Gérard, Collection of Painting in Naples, 1600-1780, Paris, Saur, 1992 LONGHI, Roberto, Le Caravage, Paris, Editions du Regard, 2004 ACHILLE DELLA RAGIONE, ‘‘Aniello Falcone.Opera completa’’, Napoli, Napoli Arte, 2008 ACHILLE DELLA RAGIONE, ‘‘La natura morta napoletana dei Recco e dei Ruoppolo’’, Napoli, Napoli Arte, 2009. ACHILLE DELLA RAGIONE, ‘‘Massimo Stanzione e la sua Scuola’’, Napoli, Napoli Arte, 2009 SPINOSA, Nicola - presentazione, Mariella Utili - cura e introduzione, ‘‘Museo di Capodimonte’’, Milano, Touring Club Italiano, 2002 SPINOSA, Nicola, a cura di, ‘‘La pittura napoletana del’ 600’’, Milano, Longanesi, 1984 SPINOSA, Nicola, ‘‘Pittura del Seicento A Napoli. Da Caravaggio a Massimo Stanzione’’, Napoli, arte’m, 2010 ‘‘La Pittura a Napoli da Caravaggio a Luca Giordano. Catalogo della mostra’’, Torino, Palazzo Reale, Milano, Electa, 1983 ‘‘Il Secolo d’oro della pittura napoletana, da Battistello a Luca Giordano. Pittori del Seicento nei musei di Napoli.nCatalogo della mostra tenutasi a Napoli’’, presso Castel Sant’Elmo, Napoli, De Rosa, 1994

Dimensiuni

width 122 cm, height 91 cm

Descriere

ulei pe pânză

Informații documentare

Opera a fost retrocedată pe cale judecătorească proprietarilor în 2004 de Muzeul Național de Artă al României, conform Înscrisului nr. 2325/14.04.2004

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.