107. Odihna pescarului [1965]
Estimare
EUR 400 - 600
Adjudecat
EUR 700
Sesiune
Joi, 16 iunie 2022 19:00
Dimensiuni
width 29.5 cm, height 63 cm
Descriere
acvaforte și acvatintă, semnat și datat dreapta jos, în creion, ”M. Chirnoagă, 1965”; notat și intitulat stânga jos, în creion, ”Ea, Oboseală”
Datare
1965
Provenienţă
colecția Acad. Mircea Malița. Academician român, diplomat, matematician, profesor universitar și eseist, Mircea Malița (1927 – 2018) a îndeplinit funcțiile de membru de onoare al Clubului de la Roma, membru al Academiei Mondiale de Artă și Știință, președinte fondator al Fundației Universitare a Marii Negre și președinte al Comisiei de Studii de Prospectivă a Academiei Române. A îndeplinit de asemenea funcții importante în cadrul Organizației Națiunilor Unite, Ministerului de Externe, Ministerului de Educație, Consiliului de Stat, precum și în cadrul ambasadelor din Elveția, SUA și Geneva. Autor de cărți, printre care: „Zidul și iedera”, „Zece mii de culturi, o singura civilizatie” (2001), trilogia „Jocuri pe scena lumii”; „Între război și pace”, „Tablouri din războiul rece” (2007), „Minți senine, minți învolburate” (2009) ș.a.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.